„Am găsit soluții să ținem toate piețele deschise pentru ca timișorenii să aibă produse proaspete cât mai aproape de casă”, anunţă primarul Dominic Fritz.
„Mi-aș fi dorit să lucrăm mai degrabă la reguli și proceduri mai sigure pentru piețele agroalimentare în spații închise și la respectarea acestor reguli. Dar acum, că există o hotărâre de guvern care închide piețele din spații închise, de mâine (luni, 9 noiembrie – n.r.), n-avem încotro și trebuie să ne adaptăm”, transmite Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.
Acesta spune că, împreună cu angajaţi ai Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Timișoara, cu directorul SC Piețe SA și cu reprezentanţi ai Poliției Locale am lucrat la o soluție pentru Piața Iosefin (care funcționează integral într-un spațiu închis) și pentru halele de carne și lactate din piețele Badea Cârțan, Doina, Lipovei, 700, Giroc și Dacia.
Astfel, în Piața Iosefin producătorii vor fi mutaţi în parcarea din fața pieței și va fi improvizată o piață volantă, ceea ce va duce la închidere circulației între bulevardul Regele Carol I și Splaiul Tudor Vladimirescu.
Pentru comercianții de carne și lactate din piețele menționate Primăria a început montarea în Pieţele Badea Cârțan și Piața 700, a căsuțelor folosite la târgurile de Crăciun și Paști.
„Așa, toți producătorii/comercianții din piețele agroalimentare din Timișoara vor putea vinde produsele lor în continuare”, mai spune Dominic Fritz.
Prefectura Timiş a transmis ieri Primăriilor din județ o adresă în baza căreia primarilor le se solicită ca, în conformitate cu dispoziția primului-ministru Ludovic Orban, să dispună măsuri urgente pentru asigurarea accesului producătorilor agricoli. Astfel, unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, acestea vor fi reorganizate pentri a fi funcționale ca spațiu deschis. Acolo unde pieţele nu pot funcționa în acest fel, mesele alocate producătorilor agricoli vor fi mutate în spațiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în zonele respective. În cazul în care nu există nici această posibilitate, se vor organiza și autoriza piețe agroalimentare volante, în aer liber, pe amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale.
Prefectura Timiş anunţa că a identificat în judeţ 11 piețe în spații închise sau semi-închise, opt dintre acestea fiind în Timișoara (Iosefin, Piața de Gros, Badea Cârțan, 700 Timișoara, Dacia, Girocului, Lipovei şi Doina), celelalte fiind în Lugoj, Buziaș şi Făget. „Pentru aceste piețe se vor lua măsurile necesare asigurării, în continuare, a accesului producătorilor agricoli în vederea comercializării produselor”, transmit reprezentanţii Prefecturii.
Ultimele comentarii