Primăria o acuză pe soţia deputatului P.D.-L., Alin Popoviciu că nu a plătit chiria către Municipalitate

Alin Popoviciu: „Nicolae Robu face toate aceste măgării doar pentru că « se strânge laţul» în jurul său”

Primarul Timişoarei Nicolae Robu se ia la trântă cu Opoziţia, ripostând la criticile aduse zile în şir de deputatul P.D.-L. de Timiş, Alin Popoviciu. După ce acesta l-a acuzat pe edil de afaceri păguboase în detrimentul patrimoniului oraşului şi de risipirea banului public, Alin Popoviciu a fost somat public să elibereze un spaţiu închiriat de firma soţiei sale, într-una din sălile unei şcoli generale din oraş. Mai mult, primarul afirmă că familia deputatului nu a mai plătit chiria de şase luni. Însă, Alin Popoviciu îl contrazice, afirmând că este la zi cu toate plăţile, făcând publice facturile fiscale.

Firma soţiei lui Alin Popoviciu, rău platnic

sala Club Aerobics (2)După ce cu o zi înainte l-a acuzat pe edilul Timişoarei că a făcut afaceri păguboase în detrimentul patrimoniul oraşului, doar pentru a-şi duce la bun sfârşit o promisiune electorală, deputatul P.D.-L., Alin Popoviciu, a fost acuzat că este rău platnic.

Totul a început de joi, când într-o conferinţă de presă, deputatul timişean i-a solicitat public primarului Timişoarei, Nicolae Robu, să desecretizeze evaluările terenurilor pe care Municipalitatea le-a dat la schimb pentru subpasajul din Piaţa Victoriei, acesta acuzând Primăria că a secătuit patrimoniul oraşului doar pentru a împlini o promisiune eloctorală a edilului, aceea de a demola acvariul din Centru.

La o zi după aceea, Nicolae Robu a ripostat, acuzând familia deputatului P.D.-L. că desfăşoară activităţi într-un spaţiu din proprietatea Primărie pentru care nu a mai plătit chirie de şase luni. Nicolae Robu susţine că firma Aerobics S.R.L., al cărei proprietar este familia Popoviciu, desfăşoară servicii de aerobic în spaţii ale Şcolii Generale nr. 30, din zona Soarelui, fără a-şi achita obligaţiile de plată a chiriei începând din luna aprilie 2013. Primarul îi solicită public deputatului să elibereze locaţia, mai ales că, se pare că în iulie ar fi expirat şi contractul de închiriere, iar Consiliul Local a dat o hotărâre prin care sistează închirierea în continuare a spaţiului respectiv: „Cer public domnului deputat să pună capăt acestei situaţii descalificante. Menţionăm că noi considerăm contractul deja expirat, prin care societatea familiei Popoviciu a beneficiat de acel spaţiu, total păgubos pentru municipalitatea Timişoarei”, a declarat primarul, subliniind că tariful de închiriere pentru acel spaţiu a fost de „doar 1.95 euro / mp pe lună”.

Alin Popoviciu: „Vreau să le arăt timişorenilor că pe fruntea primarului scrie «şpagă»

Alin Popoviciu (4)În replică, deputatul Alin Popoviciu spune că această „somaţie publică” la adresa sa este fundamentată doar pe faptul că i-a adresat critici edilului cu privire la cheltuirea banului public: „Nicolae Robu face toate aceste măgării doar pentru că «se strânge laţul» în jurul său. Însă pe mine nu mă sperie, pentru că vreau să le arăt timişorenilor că pe fruntea primarului scrie «şpagă»”, ne-a declarat Alin Popoviciu, care îl contrazice pe primar şi spune că este la zi cu plata chiriei, motiv pentru care a şi făcut publice facturile.

Cât priveşte cuantumul chiriei pentru sala de 260 de metri pătraţi din cadrul Şcolii Generale nr. 30, deputatul timişean afirmă că în iulie 2012, reprezentanţii Primăriei au stabilit că spaţiile excedentare din şcoli pot fi închiriate la o valoare de 0,80 lei pe metru pătrat. Însă, în cazul spaţiului în care îşi desfăşoară acum activitatea firma de aerobic a soţiei sale s-a impus un preţ de doi euro pe metru pătrat, “doar pentru că proprietara era soţia lui Alin Popoviciu”, urmând ca în mai anul acesta să se stabilească un preţ unitar de închiriere pentru toate spaţiile, de 1,95 de euro.

Pe de altă parte, deputatul mai spune că pe fondul ieşirilor sale publice împotriva primarului, Consiliul Local e emis o hotărâre prin care s-a solicitat ca două spaţii din clădirile şcolilor să nu mai fie închiriate, fiind vorba chiar de locaţia în care funcţionează sala de aerobic a soţiei sale: “Este o sală unde şase studente sunt angajate ca instructor de aerobic. Acolo copiii ţin ore de judo, karate, gimnastică, totul gratis”, a mai spus Alin Popoviciu.

Print Friendly, PDF & Email