Poziţia de preşedinte al Senatului U.P.T. este şi nu este funcţie de conducere, în condiţiile în care prevederile Cartei U.P.T., adoptate în 2011 sunt contrazise de prevederile uneia dintre anexele Cartei, adoptate în 2013. Situaţia aceasta ambiguă îi creează, însă, preşedintelui P.N.Ţ.C.D. Timişoara premisa pentru a-şi reitera public acuzele de ilegalitate şi de perpetuare a unei situaţii de incompatibilitate la adresa primarului Timişoarei, liberalul Nicolae Robu.
Primarul Nicolae Robu, acuzat de incompatibilitate
Preşedintele P.N.Ţ.C.D. Timişoara, Ciprian Mihok, îşi reiterează acuzele făcute în februarie la adresa primarului liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, despre care spune că ar fi solicitat, în şedinţa de Senat a Universităţii Politehnica, de săptămâna trecută, modificarea în regim de urgenţă a unor prevederi din Carta Universitară, elaborată în 2011. Ciprian Mihok acuză că propunerea de modificare a Cartei Universitare vine pentru a înlătura orice referire la faptul că funcţia de preşedinte al Senatului ar fi o funcţie de conducere şi pentru a evita astfel plasarea primarului Nicolae Robu într-un nou conflict de interese.
Preşedintele P.N.Ţ.C.D. Timişoara a citat în sprijinul acuzelor sale punctul de vedere al unuia dintre profesorii universitari membri în Senatul U.P.T. şi, totodată, vicepreşedinte naţional al sindicatului Alma Mater, Ilare Bordeaşu, care ar fi afirmat că: „Domnul Robu a impus funcţia de preşedinte de Senat ca funcţie de conducere în U.P.T. Atunci, în 2011, îl ajuta, pentru că nu ştia că va ajunge primar şi voia controlul absolut asupra Politehnicii, ca preşedinte de Senat. Acum, când vede că este în degringoladă şi în culpă, caută să muşamalizeze şi să se disculpe. Acum vrea să dirijeze în continuare şedinţele şi să semneze hotărârile de Senat. În mod normal, de mult ar fi trebuit să aibă loc alegeri pentru preşedinte de Senat. Acum vrea să schimbe mai multe articole susţinând că este vorba de erori materiale”.
Potrivit declaraţiilor preşedintelui P.N.Ţ.C.D. Timişoara, şedinţa de Senat la care ar urma să se convină asupra modificărilor din textul Cartei Universitare ar urma să aibă loc în 17 aprilie.
Ciprian Mihok spune că a solicitat recent public Agenţiei Naţionale pentru Integritate să se autosesizeze în cazul primarului Nicolae Robu, pe care l-a acuzat că deţine ilegal poziţia de preşedinte al Senatului U.P.T., deşi la începutul anului 2013 s-ar fi autosuspendat din funcţie, iar în vara lui 2013 poziţia de preşedinte a Senatului U.P.T. ar fi fost declarată vacantă, fără ca între timp, la nivelul instituţiei, să se ia vreo decizie de organizare a unei şedinţe de desemnare a unui nou preşedinte de Senat. În aceste condiţii, apreciază Ciprian Mihok, toate înscrisurile Universităţii Politehnice Timişoara care poartă semnătura actualului edil, din calitatea sa de preşedinte al Senatului U.P.T., sunt atinse de nulitate juridică şi ar putea fi contestate.
Ciprian Mihok mai spune şi că îşi întemeiază acuzele pe prevederile art. 141 din Carta Universitară – potrivit cărora funcţiile de conducere în U.P.T. sunt de preşedinte al Senatului, rector, prorector, director general administrativ, director al consiliului, pe prevederile art. 161 – potrivit cărora, funcţiile de conducere menţionate anterior nu pot fi cumulate, nicio persoană neputând deţine mai mult de una dintre aceste funcţii, şi pe prevederile art.163 – potrivit căruia în cazul vacantării unei funcţii de conducere, se procedează la alegeri parţiale sau se reorganizează concurs public, după caz, în termen de maximum trei luni de la data vacantării.
Anexe cu dedicaţie?
Art. 7 din Anexa 17 la Cartă, adică Regulamentul de organizare şi funcţionare a Senatului Universităţii Politehnica, arată, însă, că Senatul este condus de un preşedinte, ales prin vot secret de către membrii Senatului, din rândul acestora, dar şi că poziţia de preşedinte al Senatului nu este funcţie de conducere, nefiind nominalizată ca atare de Legea 1/2011, care instituie funcţiile de conducere din învăţământ.
De asemenea, mai este precizat în respectivul document- anexă, poziţia de preşedinte al Senatului nu reprezintă o funcţie publică, nefiind nominalizată ca atare în niciun nomenclator de funcţii publice. Prin urmare, nu prezintă niciun fel de incompatibilităţi în afara universităţii. Ea nu poate fi, însă, cumulată cu nicio funcţie de conducere executivă din universitate. Excepţie de la această interdicţie o reprezintă cazurile când se cumulează funcţii de conducere a unor entităţi create prin proiecte cu finanţare europeană, pe perioada impusă de condiţiile de finanţare. În plus, mai este specificat în respectiva anexă a Cărţii Universitare, poziţia de preşedinte al Senatului este neremunerată.
Miercuri după-amiază, am încercat, fără succes, să-l contactăm pe primarul Nicolae Robu, pentru un punct de vedere.
Ultimele comentarii