Premierul Florin Cîţu: „Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor fi implicate în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență”

Foto: Guvernul României

Prim-ministrul Florin Cîțu a participat la şedința extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, unde a anunţat că Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor fi implicate în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

 

Premierul Florin Cîţu a prezentat planul în urma căruia România va beneficia de un buget de 29,2 miliarde de euro, prin granturi și împrumuturi. „Este o provocare pentru noi toți această sumă, dar sunt sigur că vom putea să facem acest lucru, pentru că, trebuie să fim conștienți că nu vom mai avea această șansă.  Vreau să ne asigurăm că implementăm acești bani. Cele trei elemente vitale in care vom investi sunt: infrastructura rutieră și feroviară, spitalele și fondul pentru UAT-uri, în care au fost incluse și CJ-urile”, a spus premierul, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, care a avut loc joi, 10 iunie, la Arad.

Începând cu perioada de programare 2021-2027, la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, Agențiile pentru Dezvoltare Regională îndeplinesc  funcția de autorități de management, pentru Programele Operaționale Regionale. Astfel, proiectele se vor evalua, contracta, implementa şi plăti direct, la nivel regional.

Avantajele acestei decizii de descentralizare este că Programele Operaționale Regionale sunt elaborate plecând de la nevoile si specificul fiecărei regiuni, ducând deciziile cât mai aproape de beneficiari, adică de cetățeni, spune președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, Iustin Cionca. Acest demers, adaugă el, „va simplifica procesul de depunere si va grăbi evaluarea si apoi implementarea proiectelor, utilizând mecanisme simple si, sper eu, digitalizate. Ținta noastră este de a reduce la cel puțin jumătate durata de la depunerea la contractarea fiecărui proiect, față de situația de până acum.”

Foto: Guvernul României

Cele opt agenții au pregătit și transmis către Comisia Europeană două versiuni ale Programului Operațional Regional 2021- 2027, iar în prezent se află în plin proces de negociere directă cu Comisia Europeană privind conținutul acestora.

Sorin Maxim, directorul ADR Vest, spune că cele opt programe regionale sunt în cea mai avansată fază: „Niciun alt program sectorial pregătit de Guvern nu este într-o fază atât de avansată. Practic, există șanse ca, la mijlocul verii să avem programele aprobate de către Comisia Europeană. Și, mai mult decât atât, am putea să producem cheltuieli anul acesta.”

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, menţionează Sorin Maxim, îşi propune să facă patru centre de competență, câte unul în fiecare județ al regiunii Vest, în care tinerii să fie expuși la tehnologia nouă, să fie învățăţi antreprenoriat, marketing, leadership, „pentru că numai așa putem crește masa de plusvaloare pe care regiunea poate să o dezvolte.”

 

Print Friendly, PDF & Email