Filmul „Povestea unui pierde-vară”, regizat de Paul Negoescu și cu Alexandru Papadopol în rolul principal, va fi proiectat în premieră la Timișoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!
Comparat cu filmele lui Woody Allen, Povestea unui pierde-vară, o producţie a acestui an, îl are ca protagonist pe un profesor de matematică la Politehnică în București, în vârstă de 42 de ani, nevoit să își schimbe stilul de viață și să se maturizeze după ce relația deschisă cu partenera sa începe să se complice. Povestea unui pierde-vară este al treilea lungmetraj al tânărului regizor Paul Negoescu, după O lună în Thailanda și Două lozuri, comedia independentă de succes care a deschis Ceau, Cinema! în 2016.
Povestea unui pierde-vară va avea parte de o proiecție specială, la Grădina de Vară „Capitol”, în prima seară a festivalului Ceau, Cinema, în prezența lui Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici.
Spectatorii vor putea să vadă, în cadrul festivalului, și trei dintre cele mai așteptate documentare românești noi: Procesul, Dacii liberi și Licu, o poveste românească, precum şi Pororoca, de Constantin Popescu.
De o proiecție în aer liber la Grădina de Vară „Capitol” va beneficia și apreciatul documentar Procesul, realizat în 2017, de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan. Film-anchetă plin de suspans, Procesul discută cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al Armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, care este și unul dintre cei trei membri ai juriului competiției din acest an, vor fi prezenți la eveniment pentru a discuta cu publicul.
Foarte așteptată este și proiecția documentarului Dacii liberi (2018), de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan. Protagoniștii filmului sunt locuitorii unui sat dacic, un grup cu convingeri mistice, un istoric și un arheolog, membrii unei trupe de reconstituire istorică, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetuza Regia şi câţiva participanţi la congresele de dacologie. Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, dar îi despart perspectivele diferite asupra unui episod istoric care devine tot mai popular în România.
Recompensat în 2017 cu marele premiu la prestigiosul festival Dok, din Leipzig, Licu, o poveste românească, de Ana Dumitrescu, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, zis Licu, un bărbat de 92 de ani, din Sibiu, a supravieţuit unor evenimente istorice majore, iar acum a rămas singur cu amintirile sale.
Cunoscutul regizor Constantin Popescu îşi va prezenta de asemenea la Timişoara cel mai nou film, Pororoca, realizat în 2017, despre drama unui cuplu a cărui fetiţă dispare în parc. Lungmetrajul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la San Sebastian, unde actorul Bogdan Dumitrache a fost premiat pentru interpretarea sa, iar recent a fost desemnat cel mai bun film al secţiunii Zilele Filmului Românesc de la TIFF.
Ceau, Cinema!, un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală, va avea loc între 19 şi 22 iulie, la Timişoara şi Gottlob. Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Consiliului Județean Timiș. Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea Institutului Francez din Timișoara, Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, din Timișoara, Teatrului Național „Mihai Eminescu”, din Timișoara, Direcției Județene de Cultură Timiș, Filarmonicii Banatul, Teatrului Auăleu, Documentor, Institutului Polonez din București şi al unor companii private.
Citeşte şi: Celebrul regizor Andrei Ujică, omagiat la Timişoara, la un festival de film
Citeşte şi: Filme subversive şi un focus Florin Iepan, la Festivalul Ceau, Cinema!
Ultimele comentarii