Plângere împotriva primarului Timişoarei, prins că depăşea o coloană de maşini pe linia de tramvai

Un timişorean a anunţă că a depus o plângere la Poliţia Timiş împotriva primarului Nicolae Robu, care, ieri, a fost fotografiat în timp ce depăşea pe liniile de tramvai o coloană de maşini.

 

Plângerea împotriva primarului Timişoarei, Nicolae Robu, a fost depusă, ieri, de Tudor-Virgil Bastea la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, anunţă Mediafax.

Timişoreanul îi informează pe oamenii legii că există o fotografie în care maşina de serviciu a primarului Timişoarei a fost surprinsă pe linia de tramvai, depăşind coloana de maşini care aştepta la semafor. Tudor-Virgil Bastea solicită Poliţiei Timiş să ia măsurile legale care se impun.

În data de 19.12.2017, maşina înmatriculată cu numărul TM-01-PMT, aparţinând Primăriei Timişoara, a fost pozată în trafic, circulând pe linia de tramvai, depăşind coloana în aşteptare, la intersecţia Aleii FC Ripensia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918. Evenimentul a fost recunoscut de primarul Timişoarei, care se afla în maşină. (…) Având în vedere următoarele: intersecţia menţionată este monitorizată video, există un acord între IPJ Timiş şi Primăria Timişoara în privinţa sancţionării pe baza probelor video, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, solicit consultarea arhivei video pentru intersecţia menţionată şi luarea măsurilor legale care se impun”, scrie în sesizarea făcută de Tudor-Virgil Bastea către IPJ Timiş.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ionuţ Sârbu anunţă că sesizarea va fi repartizată unui poliţist, care va face verificări. Potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş, persoanele care depăşesc coloana de maşini riscă o amendă de aproximativ 700 de lei şi suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.

Autoturismul de serviciu al primarului Timişoare a fost surprins ieri, la intersecţia Aleii FC Ripensia cu bulevardul 1 Decembrie 1989, în timp ce depăşea pe liniile de tramvai coloana de maşini care aştepta la semafor. Un şofer a fotografiat momentul, iar imaginea a fost postată pe Facebook..

Pe de altă parte, Nicolae Robu a recunoscut că, împreună cu şoferul său, a depăşit coloana de maşini pe liniile de tramvai, dar a precizat că poate să facă acest lucru: „Eu pot să circul în regim de urgenţă pe şantierele din Timişoara. Am fost pe şantier.”

Print Friendly, PDF & Email