Perioada de negociere pentru semnarea unui protocol administrativ, între PNL Timiş şi USR-PLUS, prelungită

Sursă foto: Facebook Alin Nica

Preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, anunţă că, împreună cu primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR-PLUS, a decis să prelungească perioada de negociere pentru semnarea unui protocol administrativ de susţinere a proiectelor judeţului şi ale Timişoarei.

 

Am avut mai multe conversații cu Dominic Fritz, în ultimele zile. Am decis împreună să prelungim perioada de negociere, în speranța că vom ajunge la o înțelegere între PNL și USR-PLUS despre majorități stabile și asumate, atât în Consiliul Județean, cât și în Consiliul Local. Suntem conștienți de responsabilitatea mare cu care timișorenii și timișenii ne-au încredințat în 27 septembrie și hotărâți să transformăm Timișoara și Timișul împreună”, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, Alin Nica, preşedintele CJ Timiş şi, totodată, preşedinte interimar al PNL Timiş, după o întâlnire pe care a avu-o, ieri după-amiază, cu Dominic Fritz.

De altfel, mesajul, în formă identică, a fost postat şi de Dominic Fritz, pe pagina sa de Facebook.

Protocolul dintre PNL şi USR-PLUS, care urma să fie semnat joia trecută, a intrat în impas.

Dominic Fritz declara ulterior că le dă termen liberalilor timişeni până luni, 26 octombrie, să se decidă dacă vor să formeze împreună cu USR-PLUS o majoritate în forurile legislative local şi judeţean, parafată prin semnarea unui parteneriat administrativ, în caz contrar fiind nevoit să găsească alte variante.

La rândul său, Alin Nica declara că le-a cerut celor din Alianţa USR-PLUS să discute întâi proiecte şi abia apoi funcţii politice, ceea ce i-a nemulţumit pe aceştia, iar „reacţia lui Dominic Fritz a fost să mototolească protocolul şi să-l arunce”.

„Reacţia aceasta m-a şocat cu atât mai mult, cu cât am colegi din Germania, nu am văzut-o pe Merkel să aibă astfel de ieşiri, dar eu o pun pe seama influenţei nefaste a bucureşteanului Cătălin Drula, care doreşte să transforme politica locală în bâlciul bucureştean”, a afirmat Alin Nica, în conferinţa de presă de vineri.

În altă ordine de idei, învestirea în funcţie a primarului ales, Dominic Fritz, care trebuia să aibă loc marţi, se amână, întrucât validarea mandatului său a fost contestată în instanţă de trei timişoreni, iar Tribunalul Timiş va judeca mâine contestaţia.

Print Friendly, PDF & Email