Asociaţia Peisagiştilor Vest din Timişoara acuză Primăria că a tăiat un stejar din patrimoniul oraşului, „doar pentru că încurca o alee” din faţa Castelului Huniade. Reprezentanţii Municipalităţii susţin căacel copac a fost bolnav şi fusese rupt în urma unei furtuni, potrivit Agerpres.
„Astăzi Timișoara a mai pierdut un stejar (după însușirile morfologice ale ciotului, arborele este din specia Sophora) din patrimoniul orașului, doar pentru că încurca o alee. Am solicitat Gărzii de Mediu inspecția și controlul legalității lucrărilor de defrișare a arborilor din fața Muzeului Național al Banatului (Castelul Huniazilor). Dar lucrurile sunt mai complicate un pic în sensul că, și dacă există aviz de tăiere, ne întrebăm cum de a fost posibilă o asemenea viziune de a șterge identitatea peisageră a Timișoarei și a reduce fondul vegetal, cel care asigură serviciile ecosistemice (reducererea poluării, reglarea microclimatului, eliberă oxigen, biodiversitate etc)”, scriau, ieri, pe pagina de Facebook reprezentanţii Asociaţiei Peisagiştilor Vest din Timişoara.
Directorul Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara, Adrian Bere, declară, citat de Agerpres, că nu a fost un stejar, ci un salcâm japonez care, „aşa cum demonstrează şi fotografiile, era foarte bolnav”, fiind deja jumătate rupt în furtuna din septembrie 2017 şi „prezenta un real pericol pentru trecători”.
Adrian Bere mai spune că decizia de a fi tăiat un arbore se ia în baza legislaţiei în vigoare, după o analiză a stării de sănătate a copacului şi că în niciun caz Primăria nu taie copaci sănătoşi, dar nici nu îşi asumă să răspundă penal sau să plătească despăgubiri dacă astfel de copaci, care reprezintă un pericol la siguranţa cetăţenilor, ar cădea peste trecători sau peste bunurile acestora: „Era putred şi nu este nevoie de aviz (pentru tăiere – n.r.) dacă este uscat sau bolnav. Dacă un astfel de copac cade peste cineva, eu sunt cel care răspunde penal. Sau dacă produce distrugere de bunuri, într-o furtună, de asemenea.”
Asociaţia Peisagiştilor Vest atrage atenţia că Timișoara are nevoie de Carta arborilor istorici, un instrument necesar pentru identificarea arborilor cu valoare patrimonială, la fel cum este și Registrul local al spaţiilor verzi. Primăria nu are, încă, un astfel de Registru al spaţiilor verzi, întrucât toamna trecută, fostul registru a fost anulat, iar administraţia locală va trebui să-l reactualizeze.
Ultimele comentarii