Muzeul Banatului din Timișoara va găzdui, în premieră naţională, expoziția internațională „Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei”, organizată în colaborare cu Muzeul de Pre- și Protoistorie din Berlin.
Expoziția Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei, care prezintă viața și cariera marelui arheolog Heinrich Schliemann (1822-1890), va putea fi văzută la în Bastionul Theresia, în perioada 10 noiembrie 2017 – 25 februarie 2018.
Alături de colecția de obiecte și manuscrise personale ale celebrului descoperitor german, donată muzeului din Berlin, vizitatorii vor putea admira artefacte unice, alese din descoperirile făcute de Schlieman la Troia și Micene.
Expoziția internațională Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei aduce pentru prima dată în România vase ceramice și de argint, idoli de marmură, obiecte de bronz etc. De asemenea, în cadrul acestei expoziții poate fi admirată măestria orfevrarilor care au creat obiectele din așa-numita „comoară a lui Priam”, aduse în replică la Timișoara, orginalele aflându-se la Muzeul de Artă „Puşkin”, din Moscova.
„Dacă vorbim de Homer, ne gândim, de la bun început la Troia, iar atunci când vorbim de Troia, nu putem să disociem orașul homeric de cel care l-a scos la lumină. Pasiunea lui nemărginită pentru poemele homerice l-a determinat să caute adevărul efectuând cercetări arheologice în cele mai reprezentative monumente istorice ale civilizației mediteraneene de la sfârșitul mileniului al II-lea a. Chr.: Micene, Tirinth, Orchomenos și Troia.
Trecerea de la căutătorul de comori la arheologul cu metode clare de cercetare poate fi înțeleasă doar prin prezentarea rezultatelor săpăturilor lui Heinrich Schliemann, ilustrate în această expoziție de artefacte arheologice și imagini reprezentative”, transmit reprezentanţii Muzeului Banatului.
Aceştia mai spun că o parte din imensa și prețioasa colecție a lui H. Schliemann, donată muzeului din Berlin, a suferit vicisitudinile celui de-al Doilea război mondial. În prezent, o parte din artefactele descoperite la Troia se află în Rusia, fiind considerate pradă de război.
Ultimele comentarii