“Actualităţi în ortopedie şi traumatologie” este titlul conferinţei internaţionale organizate de Asociaţia pentru Dezvoltarea Ortopediei din Timişoara şi Judeţul Timiş, eveniment care va avea loc în cadrul Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, din Timişoara, sărbătorite în perioada 21 – 22 noiembrie.
Medici chirurgi specialişti în ortopedie şi traumatologie din România, din Germania, Ungaria, Rusia şi Israel vor participa la manifestarea ştiinţifică „Actualităţi în ortopedie şi traumatologie”, o conferinţă internaţională ajunsă la ediţia a II-a. Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Ortopediei în Timiş, al cărui preşedinte este prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, directorul Clinicii II Ortopedie şi Traumatologie Timişoara şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, din Timişoara.
Conferinţa se adresează îndeosebi medicilor rezidenţi şi tinerilor specialişti, pentru punerea la punct a unor probleme importante ce ţin de patologia ortopedică şi traumatică. Wilhelm Friedl, din Germania, va vorbi despre posibilităţile actuale în tratamentul fracturilor articulare şi osteoporotice, Toth Kalman, din Ungaria, va prezenta un tip de proteză cu stent scurt, Alexandr Laka (foto), din Federaţia Rusă, va prezenta posibilităţile actuale în corecţia chirurgicală a scoliozei, Dan V. Poenaru, Iulian Popa şi Horia Vermeşan vor vorbi despre valoarea analizei video a mişcării cu dispozitivul Simi Motion în diagnosticul şi urmărirea afecţiunilor aparatului locomotor, Radu Prejbeanu, Dinu Vermeşan şi Horia Hărăguş, despre chirurgia de înaltă performanţă în slujba sportului profesionist, iar Jenel M. Pătraşcu, despre tratamente moderne în patologia posttraumatică a genunchiului.
Conferinţa este urmată de ceremonia de acordare a înaltului titlu de doctor honoris causa prof. univ. dr. Alexandr Laka, de la Universitatea Prieteniei Popoarelor din Moscova, Federaţia Rusă.
Printre manifestările grupate în cadrul Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, din Timişoara, se numără şi inaugurarea Centrului de formare şi cercetare interdisciplinară, la Facultatea de Farmacie a U.M.F. Timişoara, organizarea unei sesiuni ştiinţifice internaţionale “Tendinţe în educaţia medicală europeană”, a unui simpozion de medicină moleculară, de asemenea cu participare internaţională şi a unui simpozion numit „Medicina muncii în Banat”.
Anul trecut, tot ADOrT – asociaţie înfiinţată în ideea de a avea un grad de independenţă financiară faţă de Bucureşti, pentru organizarea de manifestări ştiinţifice, academice, pentru traininguri, cursuri şi demonstraţii operatorii – a organizat un eveniment similar, la începutul lunii noiembrie. Conferinţa euroregională “Tehnologii moderne în ortopedie şi traumatologie” a reunit aproape 200 de medici specialişti din ţară şi din străinătate, printre statele participante numărându-se Ungaria, Serbia, Franţa, Germania, Polonia, Israel, Rusia, Tunisia şi Turcia. Printre cei prezenţi au fost Wilhelm Friedl, din Germania, Toth Kalman şi Endre Varga, din Ungaria, Marius Scarlat, din Franţa, Erwin Sucher, din Israel, Milorad Mitkovic şi Saşa Milenkovic, din Serbia, Alexandr Laka şi Alexandr Gubin, din Rusia. Au fost dezbătute aspecte privind tehnologiile moderne în tratamentul herniei de disc, managementul terapeutic complex al plăgilor în ortopedie, cuplurile de frecare actuale în artroplastie, dar şi aspecte despre tehnica Ilizarov, o metodă alternativă de tratament în ortopedie.
Ultimele comentarii