Clinica de Cardiologie Ascar, din Timişoara, dotată din donaţii

Clinicii de Cardiologie Ascar, din Timişoara, i-au fost donate echipamente care vor îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale: un ecocardiograf, un defibrilator performant şi o staţie de monitorizare a stării de sănătate a fiecărui bolnav în parte.

Terapia Intensivă şi Urgenţele, dotate cu aparate performante

aparatura medicala Clinica Ascar Timisoara (7)Clinica de Cardiologie Ascar, din cadrul Spitalului Municipal din Timişoara, a primit o serie de echipamente performante de care vor beneficia în special bolnavii în stare critică internaţi la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Este vorba despre un ecocardiograf cu 12 canale, un defibrilator cu electrocardiograf, un echipament amplasat în camera de urgenţe a clinicii.

De asemenea, au intrat în proprieattea clinicii şapte aparate pentru monitorizarea completă a parametrilor medicali în care se află pacienţii de la A.T.I,, dar şi o staţie centrală prin care cadrele medicale pot supraveghea starea pacienţilor în funcţie de informaţiile pe care le emit aparatele de monitorizare de la fiecare bolnav. O dată cu aceste aparate medicale au sosit şi alte accesorii medicale : cabluri EKG, cabluri de legătură, suporţi de montare a monitoarelor, electrozi pentru monitorizare, sonde de monitorizare şi hârtie de înregistrare.

Beneficiarii acestor aparate nu vor fi doar pacienţii, ci şi studenţii şi medicii rezidenţi care fac stagii de pregătire în această clinică. Medicul cardiolog Mirela Tomescu, care este şi profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, din Timişoara, a declarat că o dată cu sosirea acestor aparate, clinica va dispune şi de o bază modernă de cercetare.

Costul echipamentelor, 200.000 dolari

Valoarea acestor aparate este de aproximativ 200.000 de dolari, iar finanţarea a fost asigurată de membrii Cluburilor Timişoara şi din alte 12 ţări. Furnizarea echipamentelor, echipa de tehnicieni şi problemele de logistică au fost asigurate de organizaţia americană Asist International, care este la al doilea proiect de acest gen, în România.

Dan Şutean, membru al Clubului Rotary Timişoara, declară că aceste aparate au o valoare de piaţă mai mare decât preţul la care au fost cumpărate, fiind vorba despre sume ce depăşesc jumătate de milion de dolari, dar, în acest caz, firmele producătoare au acordat reduceri consistente. „Nu credeam că într-un an de zile o să realizăm acest proiect, însă am reuşit să îmbunătăţim calitatea serviciilor medicale de la acestă clinică. Este pentru prima dată în care spitalul beneficiază de o staţie de monitorizare a stării de sănătate a pacienţilor”, mai spune Dan Şutean.

Primarul Nicolae Robu, prezent la eveniment, a declarat că apreciază eforturile organizaţiilor care se implică în astfel de acţiuni, dând dovadă de responsabilitate. Însă, a recunoascut că autorităţile locale nu-şi pot permite luxul de a dota unităţile medicale.

Ideea proiectului a fost a unui student

Cristian Vatran , student Medicina (2)Acum doi ani, un student în anul patru al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, din Timişoara, a venit la Clinica Ascar pentru a participa la cursurile de semiologie. Cristian Vatran (foto) a aflat că în această clinică nu mai funcţiona ecocardiograful – având o vechime prea mare, nu se mai fabrica hârtie pe care se printau rezultatele. „Atunci am vorbit cu profesorii mei şi le-am spus că o să încerc să-i ajut pentru rezolvarea acestei probleme, dar nu am promis nimic sigur. Între timp, am luat legătura cu câteva persoane de la Assist International, din SUA, şi le-am explicat situaţia cilinicii din oraş. În secunda următoare, aceştia mi-au spus că vor să facă un proiect în Timişoara. Nu mă aşteptam la un răspuns atât de ferm”, spune Cristian Vatran, acum, student în anul şase, viitor medic cardiolog.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis