O nouă prelevare de organe, la Spitalul Județean Timișoara

Foto: Constantin Duma

În această dimineață, la Spitalul Județean de Urgență Timișoara a avut loc o nouă operație de prelevare de organe: inimă, ficat, rinichi și cornee.

 

Pacienți din București și Cluj- Napoca, aflați în așteptare pe lista de transplant  își vor putea continua viața, sănătoși, datorită acceptului dat de familia

Pacientul donator este un bărbat în vârstă de 52 de ani, intrat în moarte cerebrală. Dându-şi acordul pentru prelevarea organelor, familia acestuia a le-a oferit altor patru pacienţi, din București și Cluj-Napoca, şansa de a-şi continua viaţa, sănătoşi. Inima, ficatul și corneea au fost transportate la București, iar rinichii – la Cluj.

Echipa din Spitalul Județean de Urgență Timișoara care a coordonat prelevarea a fost formată din dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant, şi dr. Cristian Isoc, ambii  medici ATI. Alături de ei au fost medici de la București și Cluj Napoca.

Echipa de prelevare mulțumește familiei care a făcut acest gest, salvator pentru cei care se vor putea bucura de viață, alături de familie și prieteni, şi, de asemenea, colaboratorilor și personalului ATI și echipelor din Serviciul de Ambulanță Timiş.

Print Friendly, PDF & Email