Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, va vernisa azi, la Timișoara, expoziția fotografică „30”, dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 începută, în urmă cu 30 de ani, la Timişoara. Totodată, va prezenta şi conceptul viitorului Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste.
Expozițiile de autor semnate de artiștii fotografi Dobrivoie Kerpenisan, Cornel Brad și Andrei Pandele, precum și o serie de instantanee realizate de fotografi amatori și profesioniști care au surprins momentele esențiale, dar și chipurile eroilor Revoluției vor fi găzduite de Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste, deschis în fosta Comenduire a Garnizoanei Timișoara, intrată de curând în administrarea Ministerului Culturii.
„În acele zile, fotografiam în special oameni obişnuiţi: tineri, vârstnici, copii, mame, muncitori şi alţii. La momentul respectiv nu eram conştient despre semnificaţia istorică a acţiunilor mele. Eram unul dintre ei, iar faptul că eram acolo a fost singurul lucru care a contat în acel moment. O experienţă existenţială care avea să-mi schimbe viaţa în final”, spune, potrivit unui comunicat al Direcţiei Judeţene de Cultură Timiş, Dobrivoie Kerpenisan. În 1989, acesta era student în Germania şi a ajuns în România pe 17 decembrie 1989, cu doar câteva ore înainte de închiderea graniţelor, pentru a-şi vizita bunicii din comuna Sânpetru Mare. Chiar din prima zi, tânărul fotograf a urmărit mulţimea cu aparatul său de filmat, a înregistrat pe peliculă revolta şi anarhia din satul natal, protestele de masă, jafurile, dar şi imaginea a zeci de trupuri grav rănite, în Timişoara.
Expoziţia este organizată de Direcția Județeană de Cultură Timiș în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara și va fi deschis de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, care va prezenta, în premieră, elemente ale conceptului muzeal elaborat în parteneriat cu Universitatea din București.
Expoziția 30 va fi vernisată luni, 16 decembrie, de la ora 18, în prezența revoluționarilor și a urmașilor eroilor Revoluției, a parlamentarilor de Timiș, a personalităților academice și culturale timișorene. Vernisajul va fi precedat de depunerea unei coroane de flori și păstrarea unui moment de reculegere în fața clădirii fostei garnizoane militare.
„Puternica încărcătură istorică a acestei construcții (Comenduire a Garnizoanei Timișoara – n.r.) a început în prima jumătate a secolului XVIII și a culminat în după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989 când, în fața ei, a fost împușcat mortal primul erou al Revoluției, în persoana Lepei Bărbat, de către un ofițer de contrainformații, care a executat, de unul singur şi fără ordin, foc asupra unui grup de trei persoane”, transmit reprezentanţii Ministerului Culturii.
Aceştia anunţă că imobilul va fi supus unui amplu proces de restaurare, amenajare și dotare în scopul funcționării primei instituții a memoriei, consacrată momentelor dramatice din Decembrie 1989, ce se va constitui în Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste.
Oficialii Ministerului Culturii anunţă că viitorul muzeu își propune să crească interesul publicului pentru istoria recentă a României și să fie o reală sursă de informare și educație pentru generațiile tinere, adpugând că „înființarea acestei instituții de importanță națională, la Timișoara, se dorește a fi, în același timp, o valoroasă recunoaștere a rolului determinant jucat de timișoreni în zorii luptei câștigate de națiunea română împotriva unuia dintre cele mai atroce regimuri represive din Europa și din lume”.
Ultimele comentarii