Zilele Culturii Spaniole, la Timişoara

Primăvara începe, la Timișoara, cu Zilele Culturii Spaniole. Publicul e invitat să se apropie de cultura spaniolă prin intermediul fotografiei, picturii, literaturii, muzicii, dansului și al gastronomiei.

 

A patra ediție a Zilelor Culturii Spaniole se va desfăşura la Timișoara, în perioada 1- 15 martie. Evenimentul este organizat de Asociația Via Rumania Cultura și Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara.

„Invităm publicul timișorean la o apropiere față de cultura spaniolă prin intermediul fotografiei, picturii, literaturii, muzicii, dansului, dar și gastronomiei”, transmit reprezentanţii Consulatului Onorific al Spaniei la Timișoara.

Datorită prezenței la Timișoara a reprezentantei Agenției Valenciene de Turism, María Ruiz Arévalo, mediul academic este invitat la o discuție pe tema Dezvoltarea turistică Valenciană- Drumul mătăsii, iar mai apoi, la o expoziție fotografică ce pune în valoare frumusețile zonei.

Celor pasionați de gastronomie, un bucătar spaniol la va sta la dispoziție, pentru un workshop de bucătărie spaniolă.

Iar pentru toți iubitorii de muzică, o trupă de flamenco va oferi mici lecții, dar și o serie de spectacole.

Nici cei mici nu sunt uitați, transmit organizatorii. Lor le sunt dedicate momente de pictură, ce îi au în prim-plan pe Salvador Dalí, Joaquin Sorolla, dar și un moment de lectură din faimoasa poveste a lui Tirant lo Blanc.

Accesul publicului este gratuit la toate manifestările, cu excepția workshop-ului de gătit, unde se va percepe o taxă de 15 lei/ participant iar locurile vor fi limitate.

Programul complet al evenimentului, anunţă Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara, este următorul:

Miercuri, 28 februarie, ora 16 – Conferința cu tema Dezvoltarea turismului în Comunitatea Valenciană- prezentarea proiectului Drumul Mătăsii (Ruta de la Seda), în Sala A01 a Universităţii de Vest. Aceeaşi conferinţă va fi susţinută joi, 1 martie, de la oar 16, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Accesul la eveniment se face pe bază de invitație.

Joi, 1 martie, ora 18 – Vernisajul expoziției fotografice Culorile Valenciei, în Sala Expozițională a Primăriei Timișoara.

Sâmbătă, 3 martie, ora 11 – Atelier de creație plastică Joaquín Sorolla y Bastida și secretul culorii, la Galeria Pygmalion. Atelierul este gratuit, dar e necesară înscrierea, locurile fiind limitate.

Sâmbătă, 3 martie, ora 17 – Lectură bilingvă Tirant lo Blanc, la librăria La Două Bufnițe. Sunt anunţate povești cu cavaleri, muzică, și alte surprize.

Duminică, 4 martie, ora 11.30 – Atelier de bucătărie spaniolă: tapas, sangría, paella, organizat la Ambasada, un eveniment la care va participa bucătarului spaniol Rafael Biosca. Este necesară înscrierea., intrarea fiind 15 lei/ persoană.

Marți, 6 martie, ora 12 – Moment flamenco la Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon”, susţinut de un grup de flamenco format din Julian Lorenzo Herrero (cântăreț), José Manuel Gómez Castilla (chitarist) și Violeta Barrio Collado (dansatoare). Evenimentul este dedicat elevilor acestui liceu.

Marți, 6 martie, ora 18 – Atelier arta flamenco”, la Sala Studio – Casa Artelor, susţint de grupul de flamenco format din Julian Lorenzo Herrero (cântăreț), José Manuel Gómez Castilla (chitarist) și Violeta Barrio Collado (dansatoare).

Miercuri, 7 martie, ora 12 – Spectacol de flamenco, organizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, susţinut de acelaşi grup de flamenco. Evenimentul este dedicat personalului și pacienților acestui spital.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis