Primăria Timișoara susţine prima ediție a evenimentului Bega Avenue, care îşi propune să implice și să responsabilizeze cetățenii în ceea ce privește mediul înconjurător.
Sâmbătă, 30 noiembrie, între orele 11-15, voluntari din cadrul proiectului Bega Avenue se vor implica pentru a da Timişoarei un aspect mai curat și demn de oraș european.
Perimetrul în care va avea loc această acțiune este malul Begăi, în zona Podului de Fier, pentru că aceasta reprezintă un semnificativ reper al orașului care, în momentul de față, este împânzit de gunoaie.
„De saci și mănuși se va ocupa echipa Omnipass, tu ai grijă să-ți aduci cu tine un prieten și mult entuziasm”, trransmite organizatorul evenimentului, Omnipass Timişoara.
Acest proiect își propune să implice și să responsabilizeze cetățenii în ceea ce privește mediul înconjurător, explică organizatorii: „Implicarea în activitățile comunității, dezvoltarea spiritului de voluntariat și educarea înspre un comportamnet sustenabil din punct de vedere ecologic, sunt doar câteva dintre obiectivele proiectului.”
Ultimele comentarii