Se caută voluntari pentru a colora un sat din Caraş-Severin

Asociația Acasă în Banat anunţă că încep înscrierile voluntarilor în proiectul Color the Village/Colorează Satul, pe care îl prezintă ca pe un adevărat festival al faptelor bune.

 

Între 20 și 22 iunie, voluntarii implicaţi în proiectul Color the Villag vor zugrăvi cel puțin 30 de case din localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș-Severin. În proiect vor fi cooptaţi, însă, și locuitori ai comunei, proprietari ai caselor și oameni din administrația locală, pentru a zugravi fațadele caselor din sat.

Pentru a se înscrie, voluntarii trebuie să intre pe site-ul proiectului, www.colorthevillage.ro, și să completeze formularul de înscriere. Va fi posibilă participarea în toate cele trei zile sau, la alegere, în oricare dintre cele trei zile. De asemenea, se vor putea înscrie și echipe formate din angajații aceleiași companii sau instituții.

„Evenimentul este organizat sub forma unui festival, un adevărat festival al faptelor bune! Ne vom aduna din toate colțurile țării și, alături de oamenii din sat, vom interveni pentru renovarea fațadelor acestor case. Scopul este să ajutăm această localitate să devină o destinație importantă pe harta turistică a României”, declară președintele asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

Participanții înscriși nu vor plăti nicio taxă, însă sunt rugați să transmită o confirmare și să vină la eveniment pregătiți cu echipament de protecție și câteva unelte cu care vor lucra: pensule, bidinele, șpaclu, ciocane etc. Pentru cazare, pe lângă pensiunile din zonă, vor fi asigurate și câteva locuri gratuite la localnici. De asemenea, pentru cei care vor veni cu cortul va fi pus la dispoziție un loc de camping amenajat în Cheile Rudăriei.

Toți voluntarii înregistrați vor avea masa asigurată gratuit pe parcursul celor trei zile de eveniment, mai transmit reprezentanţii Asociației Acasă în Banat. Bucatele vor fi unele tradiționale și vor fi gătite de un bucătar profesionist şi de gospodine ale locului.

Pe lângă programul de renovare propriu-zis, vor avea loc și ateliere pentru copii, foc de tabără, excursii ghidate la mori și la obiectivele din împrejurimi, momente artistice, precum și alte surprize, mai anunţă organizatorii.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro