Luna francofoniei, celebrată şi la Timişoara

Francofonii sărbătoresc în luna martie, şi la Timişoara, limba și cultura care îi unesc. Prin spectacole, teatru, improvizație, film, literatură, concursuri și o expoziție de artă contemporană.

 

Franceza nu este doar limba literaților, limba iubirii, a modei sau a gastronomiei, ci și o limbă a relațiilor internaționale, care conferă avantaje considerabile în plan profesional și academic”, spun reprezentanţii Institutului Francez din Timişoara.
Aceştia reamintesc că, în acest sens, președintele Franţei, Emmanuel Macron, a lansat o consultare mondială în cadrul căreia fiecare francofon poate să-și prezinte ideea în sprijinul limbii franceze și a plurilingvismului, pe platforma www.monideepourlefrancais.fr, până în 20 martie, de Ziua Internațională a Francofoniei.

O altă acțiune globală care îi conectează pe francofonii din câteva zeci de orașe este picnicul poetic Haikunoi, organizat şi la Timişoara. Dacă anul trecut acesta s-a desfășurat în 87 de locuri simultan, anul acesta depășește granițele României, ajungând pe mai multe continente.

În 20 martie, de la ora 12, francofonii din Timişoara sunt așteptaţi în grădina Institutului Francez, pentru a scrie poeme haiku, în limba franceză, și pentru a le posta pe rețelele de socializare, întâlnind astfel creațiile celorlalți francofoni, spune Teodora Achim, responsabil comunicare şi marketing la Institutul Francez din Timişoara.

La Timișoara, programul Lunii francofoniei cuprinde și spectacole, teatru, improvizație, film, literatură, concursuri și o expoziție de artă contemporană, după următorul program:

Joi, 1 martie, ora 18.30, Institutul Francez: Lansare de carte. Luna Francofoniei începe cu lansarea cărții Roland Barthes, mitologii românești, de Alexandru Matei, în prezența autorului. Eseul s-a bucurat de o receptare laudativă din partea celei mai importante specialiste contemporane a operei barthiene.

5-9 martie, în Timiș și județele învecinate: Concurs pentru elevi. În prima săptămână din luna martie se desfășoară a treia ediție a concursului Comunică în franceză, iar noi îți spunem ce DELF ești. Elevi de gimnaziu și de liceu din Timiș și din județele învecinate au ocazia de să-şi demonstreze abilitățile de comunicare în limba franceză și să câștige înscrieri gratuite la prestigioasele examene pentru Diplomele de studii în limba franceză (DELF).

Luni, 12 martie, ora 18, Teatrul Maghiar: Spectacol-performance. La Compagnie des Tropes din Paris prezintă Le Dormeur, un spectacol-variație cu dans, clown și muzică, pornind de la celebrul poem al lui Arthur Rimbaud, Le Dormeur du val (Adormitul din vale). Spectacolul își propune să ilustreze într-o manieră sensibilă întâlnirea dintre Dormeur și natură, purtând publicul, în pași de dans, spre o altă înțelegere a misteriosului personaj din literatura franceză.

Miercuri, 14 martie, ora 20, Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara: Film Cinecultura. Cinefilii francofoni au ocazia să vadă filmul Polina, danser sa vie, în cadrul festivalului universitar Cinecultura. Acţiunea e plasată în Moscova începutului anilor ’90. Polina are opt ani şi dă dovadă de talent la balet. În ciuda condiţiei sociale precare, e admisă la şcoala profesorului Bojinsky, ai cărui balerini desăvârşiţi ajung la Bolshoi. Conştient de talentul ei, profesorul o face să dea totul şi, la doar 18 ani, Polina e acceptată la prestigiosul teatru. Aici îl cunoaşte pe Adrien, un şarmant balerin din Franţa. Acesta o va face să descopere nu doar dragostea, ci şi o nouă formă de dans, mai contemporană şi expresivă, o formă de dans care îi va schimba viaţa o dată pentru totdeauna.

Marți, 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei va fi sărbătorită prin picnicul poetic Haikunoi, devenit deja o manifestare tradițională de Ziua Internațională a Francofoniei. Acesta va fi organizat în grădina Institutului Francez, unde francofonii sunt invitaţi să compună haiku-uri în limba franceză, în același timp cu alte mii de francofoni din țară și din străinătate.

În aceeaşi zi, de la ora 19, la Teatrul Maghiar, trupa de liceeni francofoni Amifran, din Arad, prezintă piesa Jim déplace les gravats (Jim cară molozul), în regia lui Florin Didilescu. Cum se speculează despre moarte în casa scării? – aceasta este întrebarea care animă piesa de teatru scrisă de Ioan Peter. Un grup de locatari ANL, seduși de vorbele unui „investitor providenţial”, înființează o asociație pentru optimizarea și modernizarea trecerii într-o altă dimensiune… Americanul Jim se implică activ în treburile asociației ale cărei sedințe se țin în scara blocului.

Sâmbătă, 24 martie, ora 12, Institutul Francez: Spectacol muzical pentru copii. Micilor francofoni li se pregătește un spectacol muzical interactiv după o celebră fabulă a lui Jean de La Fontaine. Copiii sunt invitați să participe activ pentru a potoli disputa dintre Corb și Vulpe.

27-30 martie, Universitatea de Vest și Ambasada: Festival de improvizație teatrală. Organizatorii anunţă patru zile intense de ateliere și meciuri de improvizație, la Festivalul Internațional Francofon de Improvizație și Teatru Universitar. Studenți din toată țara, dar și din străinătate sunt reuniți la Timișoara de două pasiuni comune: limba franceză și teatrul de improvizație. Publicul poate participa și vota în fiecare seară la meciurile care au loc în Aula Magna a UVT,  între orele 18-20, seara finală urmând să aibă loc la Centrul Cultural Ambasada.

Până în 9 martie, Institutul Francez: Expoziție de artă contemporană. Aflat în rezidență artistică la Timișoara în cursul lunii februarie, sculptorul francez Maxime Sanchez, laureat al Premiului Institutului Francez din Timișoara la Bienala de artă contemporană de la Mulhouse 2017, își expune creațiile la Institutul Francez până în 9 martie.

Reprezentanţii Institutului Francez din Timişoara anunţă că intrarea este liberă la toate evenimentele.

Print Friendly, PDF & Email