La Timişoara s-au dat primele amenzi pentru neplata taxei de tranzit

Tranzit auto masina marePoliţia Locală a dat primele amenzi pentru şoferii de maşini de mare tonaj care nu au plătit taxa de tranzit. Nu au fost mulţi şi toţi au spus că nu au observat indicatoarele în momentul pătrunderii în zona în care circulaţia le este interzisă.

 

Poliţiştii locali de la Serviciul Cir­culaţie Rutieră au efectuat zilele tre­cute verificări cu privire la respecta­rea prevederilor hotărârii de consiliu local referitoare la taxa de tranzit care trebuie achitată de către conducătorii autovehiculelor de mare tonaj care tranzitează Timişoara. În urma con­troalelor au fost aplicate patru sanc­ţiuni. Conducătorii auto au motivat că nu au observat indicatoarele în mo­mentul pătrunderii în zona în care cir­culaţia le este interzisă.

Noua taxă de tranzit îi vizează exclusiv pe transportatorii cu vehicule de transport marfă mai grele de 7,5 tone care tranzitează oraşul pe traseul strada Gheorghe Adam (de la inter­sec­ţia cu Calea Dorobanţilor) – strada Avram Imbroane – strada Aristide De­metriade – strada Divizia 9 Cavalerie – strada Amurgului şi retur. Aceştia vor fi obligaţi să achite taxa de 200 de lei pentru fiecare tranzitare, în cazul în ca­re nu decid să opteze pentru o va­riantă ocolitoare. Care, pentru acest traseu, este specificată chiar în textul hotă­râ­rii de Consiliu Local ca fiind următoa­rea: Calea Dorobanţilor (de la intersec­ţia cu strada Gheorghe Adam) – DN 6 km 550+060 – centura de nord a Timi­şoarei – Calea Aradului (până la inter­secţia cu strada Amurgului) şi retur.

Taxa nu le va fi aplicată, în schimb, acelor transportatori care nu au la dispoziţie nicio rută ocolitoare, fiind constrânşi, din acest motiv, să stră­bată oraşul.

Hotărârea de Consiliu Local apro­bată în 16 decembrie 2013 precizează că „tranzitul reprezintă trecerea ve­hiculelor care transportă marfă pe te­ritoriul municipiului Timişoara fără al­te staţionări decât cele strict necesare pentru schimbarea direcţiei. Nu sunt în tranzit vehiculele care aduc/preiau marfă în/din municipiul Timişoara”.

Taxa de tranzit poate fi achitată online, accesând site-ul Direcţiei Fis­cale a Municipiului Timişoara sau la casieria Direcţiei Fiscale. Dovada achi­tării taxei online trebuie să se afle în posesia conducătorului auto şi trebuie să conţină, în mod obligatoriu, speci­ficate numărul de înmatriculare al vehiculului sau al ansamblului de ve­hicule, precum şi perioada pentru care a fost achitată taxa de tranzit.

Potrivit prevederilor hotărârii de Consiliu Local, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 2.500 de lei tranzitarea Timişoarei fără achi­tarea taxei. Sarcina constatării con­tra­venţiilor şi aplicarea sancţiunilor pre­văzute le revine agenţilor Poliţiei Ru­tiere, agenţilor Direcţiei Poliţiei Loca­le, precum şi personalului Biroului Trans­port şi Compartimentului Siguranţa Circulaţiei din cadrul Serviciului Trans­port şi Siguranţa Circulaţiei a Di­recţiei Tehnice din Primăria Timişoara.

Această hotărâre nu anulează prevederile deciziilor anterioare ale Consiliului Local referitoare la restric­ţiile impuse şi la reglementarea circu­laţiei în funcţie de anumite intervale orare, pentru autovehiculele cu tonaj mai mare de 3,5 tone.

Print Friendly, PDF & Email