Potrivit noului Cod Rutier

Permisul va fi suspendat la neplată, în 30 de zile

Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către Primării şi care va fi verificat de către Poliţie, permisul de conducere urmând să fie suspendat dacă amenda nu este achitată în 30 zile, anunţă Mediafax.

 

Posibilităţi de prelungire a suspendării permisului

DCF 1.0Procedura a fost detaliată de că­tre premierul Victor Ponta, în urma unei discuţii avute, săptămâna trecută, cu reprezentanţii Ministerului de In­terne: “Ţi se suspendă permisul până plăteşti amenda. Vă garantez eu că oamenii o să plătească”.

În cazul accidentelor rutiere gra­ve, judecătorul va fi cel care dispune prelungirea dreptului de a mai conduce maşina doar dacă nu există niciun pericol pen­tru circulaţia pe drumurile publice, pre­mierul apreciind că mulţi procurori şi judecători nu îşi vor asuma răspun­derea “să lase un criminal să meargă în continuare cu maşina”. Dacă totuşi va exista o astfel de deci­zie, vor putea fi promovate căi de atac.

Durata de suspendare a permisu­lui de conducere auto va fi prelungită până la doi ani pentru trecerea nele­gală la nivel de cale ferată, mersul pe contrasens, conducerea sub influenţa alcoolului şi depăşirea cu peste 50 de ki­lometri/oră a vitezei legale, de exem­plu pe autostradă.

Şoferii care nu achită amenzile pentru contravenţii rutiere vor fi notificaţi de Poliţie, însă, în termen de 30 sau 35 de zile, că în următoarele 15 zile le va fi suspendat permisul de con­ducere.

Efectele noului Cod Rutier, analizate după o anumită perioadă, pentru eventuale adaptări

Efectele noului Cod Rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptări, declară premierul Victor Ponta: “Nu există legi de neschimbat, că se schimbă realită­ţile. Evident că vom constata, dar nu într-o zi, două, ci în nişte luni, într-un an, în doi. Se face o analiză, să vedem care este influenţa asupra acciden­te­lor, asupra plăţii amenzilor, în ce mă­sură s-a redus acest fenomen sau nu şi, în funcţie de asta, Parlamentul, la dez­baterea ordonanţei, sau noi putem să intervenim cu modificări. Nu înseam­nă că acum am închis Codul Rutier pen­tru următorii 50 de ani, ci că, în func­ţie de situaţia reală, întotdeauna legis­laţia se adaptează”.

Săptămâna trecută, Guvernul a amânat din nou adoptarea noului Cod Rutier, pentru a clarifica detaliile teh­ni­ce de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele înca­sate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni.

Ministerul de Interne a transmis că proiectul Codului Rutier va fi repro­gramat pentru prima şedinţă de guvern de săptămâna viitoare.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis