Doi experţi ai F.B.I. au venit la Bucureşti, la solicitarea Jandarmeriei Române, pentru a-i învăţa pe jandarmi şi pe poliţişti să înţeleagă resorturile care provoacă violenţa mulţimilor şi să folosească o cale a dialogului într-un mediu multicultural.
Ovidiu Vasilică, prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei, declară, citat de Mediafax, că cererea pentru organizarea acestui seminar referitor la activitatea forţelor de ordine într-un mediu multicultural a fost făcută la începutul acestui an: “Ne-au întrebat ce tematică am dori să abordăm şi am considerat că asta este o temă care ne permite să îmbunătăţim latura de dialog, de comunicare şi să înţelegem mai bine necesităţile comunităţilor cu care lucrăm. Cred că în momentul de faţă există o evoluţie în România în ceea ce priveşte aplicarea legii, trebuie să înţelegem mai bine necesitatea de a se respecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.
Oficialul român a explicat că jandarmii şi poliţiştii au acordat în ultimul timp o atenţie specială zonei multiculturale: “Vorbim de comunitatea romă, dar şi de cea maghiară sau de alte comunităţi de mai mică amploare, care există la nivel naţional. Să încercăm să găsim nişte modalităţi să abordăm mai bine relaţiile cu ei”.
Întrebat dacă solicitarea privind organizarea seminarului are legătură şi cu protestele din ultimul timp, Ovidiu Vasilică a negat acest lucru, dar a recunoscut că Jandarmeria este preocupată şi de chestiunea adunărilor publice: “Seminarul are o altă direcţie, nu se referă la proteste, la ceea ce se desfăşoară acum. Vorbim de o altă categorie, de alte elemente, de o altă componenţă, deci nu există o legătură directă între solicitare şi proteste”. Acesta mai spune că jandarmii sunt interesaţi, pe de altă parte, de zona de dialog, pentru a înţelege “diversitatea şi maniera de abordare”.
Reprezentantul Jandarmeriei Române mai spune că există aşa-numita problemă de adunări publice: “Vorbim şi de mulţimi şi de a înţelege o serie de resorturi, care fac ca aceste mulţimi să devină violente şi să se manifeste violent (…) Lucrăm pe controlul mulţimilor”. În opinia lui Ovidiu Vasilică, forţele de ordine din România trebuie să îşi schimbe maniera de a lucra.
Andrew Bringuel, specialist F.B.I. în ştiinţe comportamentale, spune că, deşi între societatea americană şi cea românească există diferenţe, “în cele din urmă este vorba de oameni, de respectarea legii”. Activitatea Poliţiei, explică el, presupune identificarea unor probleme şi a indivizilor care încalcă legea. Prioritară este prevenirea întâmplării unor fapte violente.
Seminarul, care are loc la Ambasada SUA, între 24 – 26 septembrie, se adresează unei audienţe formate din reprezentanţi ai agenţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi mass-media. Cei doi experţi F.B.I. vor aborda subiectul activităţii Poliţiei în contextul diversităţii şi mediului multicultural (relaţiile interrasiale), activitatea Poliţiei în comunităţile multietnice, comportamentul violent al mulţimilor, infracţiunile motivate de criterii etnice, promovarea diversităţii în Inspectoratele judeţene de Poliţie, drepturile omului, parteneriatele între societatea civilă şi instituţiile de aplicare a legii.
Ultimele comentarii