Conferirea titlurilor de doctor este, dintr-un anumit punct de vedere, comparabilă cu acordarea gradelor de general. Într-o lume normală, ambele denotă excelenţă. La noi, însă, numărul foarte mare al purtătorilor de diplome şi stele şi mai cu seamă scandalurile publice generate de impostura unora dintre ei aruncă în derizoriu însăşi ideea de doctorat sau de avansare în cel mai înalt grad militar.

Premierul Nicolae Ciucă este cel mai recent nume adăugat pe lista, deja lunga listă, a doctorilor acuzaţi că şi-au plagiat teza de doctorat. O listă deschisă public în 2012, cu plagiatul lui Victor Ponta, premier la vremea respectivă, pe care au fost adăugate, în aceşti ultimi zece ani, nume sonore din politică, din mediul academic, din Jjustiţie, din Poliţie, din zona de apărare şi siguranţă naţională etc. Unii şi-au şi pierdut titlul de doctor între timp, chiar dacă au recurs la fel de fel de tertipuri pentru a împiedica un verdict de plagiat dat de CNATDCU. În cazul lui Victor Ponta, de exemplu, s-a mers până la modificarea cu dedicaţie a Legii Educaţiei prin OUG, pentru a-i da posibilitatea legală să… renunţe la titlul de doctor – o făcuse Sorin Cîmpeanu, pe când era ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, după ce, înainte de acest episod, în vara lui 2012, ca secretar general al CNATDCU, infirmase verdictul de plagiat. Alţii, în ciuda evidenţelor fraudei din teza de doctorat, nu şi-au pierdut încă titlurile de doctor.

Numărul mare de doctori dovediţi plagiatori – iar ceea ce apare în presă este, fără dubii, departe de a reprezenta tabloul complet al situaţiei – vorbeşte despre o dimensiune îngrijorătoare la care a ajuns această formă de impostură academică. Şi vorbim doar despre forma lucrărilor de doctorat, adică despre nerespectarea condiţiilor academice de redactare. Dacă ar fi analizat fondul acestor teze, unele simple compilaţii, fără contribuţie ştiinţifică personală, probabil că numărul celor care ar putea sta la baza emiterii unui titlu de doctor ar fi infim.

Surprinzător şi revoltător este că profesorilor care au coordonat teze de doctorat dovedite a fi plagiate, unele în proporţie foarte mare, nu li s-a întâmplat nimic – cu două-trei excepţii din zona universităţilor militare, în cazul cărora motivele par să ţină de neînţelegeri din interiorul sistemului. Nu răspund în niciun fel, deşi Legea Educaţiei prevede că, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, adică al dovedirii unui plagiat, Ministerul Educaţiei poate decide, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, retragerea calităţii de conducător de doctorat. Cât timp nu se vor lua măsuri şi împotriva conducătorilor de doctorat care, din neprofesionalism, delăsare sau chiar corupţie, girează frauda la cel mai înalt nivel ştiinţific, impostura ca fenomen va persista în mediul academic, iar titlul de doctor va bălti în derizoriu.

Cazurile de plagiat intrate în atenţia publică – ajunse în colimatorul presei doar pentru că autorii lor ocupă anumite funcţii – reprezintă o parte infimă a fenomenului, extins la un nivel insondabil. O anchetă jurnalistică a publicaţiei Curs de guvernare indica, în 2016, că universităţile din România şi Academia Română au produs, din 1990, aproximativ 67.000 de doctori în ştiinţe, jumătate obţinând titlul în doar cinci ani (2011-2016), recordul fiind în 2012, când au fost emise peste 6200 de titluri de doctor. O cifră năucitoare raportată pe de o parte la resursele limitate ale sistemului academic din România de a genera doctori, iar pe de altă parte la opera lor ştiinţifică.

Situaţia este, dintr-un anumit punct de vedere, comparabilă cu ceea ce se întâmplă în privinţa acordării gradelor de general. Şi acestea au ajuns să-şi piardă din valoare, să nu mai ofere prestanţă celui decorat din cauza numărul imens de grade acordate din 1900 încoace – oferite pe bandă rulantă, pentru sporuri salariale – şi din cauza scandalurilor în care au fost implicaţi unii dintre ei – coagulare de controversate reţele de influenţă, de corupţie, de plagiat, de redactare de lucrări „ştiinţifice” scrise în penitenciar. În 2016 documentasem un articol referitor la numărul ofițerilor din MAI, MApN, SRI și SIE ridicați la grad de general din anul 1990. Atunci, numărul lor a fost de aproape 1700 – cei mai mulţi, aproape 1300, fiind din MApN –, cifră care nu include generalii SRI, instituţia refuzând, la vremea respectivă, să comunice aceste informaţii. De atunci, numărul a crescut. Doar anul trecut, de 1 decembrie, președintele Klaus Iohannis a semnat 44 de înaintări în grad de general, un număr apropiat de cel din anul anterior.

Nu sunt cam mulţi?

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.