Ideologii, valori şi comportamente politice în Europa Centrală şi de Est, dezbătute la Timişoara

Universitatea de Vest Timisoara Foto EyeintheskyUniversitatea de Vest din Timişoara va fi gazda unui simpozion internaţional numit „Ideologii, valori şi comportamente politice în Europa Centrală şi de Est”.

 

Simpozionul, organizat de Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării – Catedra de Politologie a Universităţii de Vest din Timişoara, ajuns la cea de a 13-a ediţie, va avea loc în 12 şi 13 decembrie, la UVT.

Evenimnetul va reuni universitari din Timişoara, Bucureşti, Cluj Napoca, Sibiu, Amsterdam şi Sienna: prof. univ. dr. Robert Reisz, prof. univ. dr. Georghe Clitan, conf. univ. dr. Smaranda Vultur, conf. univ. dr. Dan Lazea, conf. univ. dr. Vasile Docea, conf. univ. dr. Silviu Rogobete, lect. univ. dr. Alexandru Jădăneanț, lect. univ. dr. Corina Turșie, lect. univ. dr. Lucian Vasile Szabo, asist univ. dr. Mihai Panu şi asist. univ. dr. Emanuel Copilaș, toţi de la Universitatea de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, prof. univ. dr. Ștefan Deaconu, de la Universitatea din București, prof. univ. dr. Gabriel Bădescu, prof. univ. dr. Vasile Boari, lect. univ. dr. Ovidiu Vaida şi asist. cercetare dr. Florin Feșnic, de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj Napoca, lect. univ. dr. Cristina Stănuș, lect. univ. dr. Andrei Gheorghiță şi conf. univ. dr. Mircea Comșa, de la Universitatea „Lucian Blaga”, prof. univ. dr. Hans de Wit, de la Universitatea Cattolica Sacro Cuore, Universitatea din Amsterdam pentru Științe Aplicate, şi prof. univ. dr. Alessandra Viviani, de la Universitatea din Siena.

Se va discuta, printre altele, despre cooperare și inegalitate, ca dovezi ale unei relații negative, despre creștinism și democrație, în cadrul unei dezbateri teoretico-doctrinare, despre interpretarea religiei și a politicii în regimurile post-totalitare, despre consecințe ale clivajului pro-pemocratic şi anti-democratic în țările post-comuniste, despre eurosceptici la alegerile pentru Parlamentul European din 2014, despre trecutul nedorit şi regenerarea urbană în foste oraşe cu moştenire comunistă în Europa Centrală şi de Est, despre stahanovism și deschiaburire, ca forme ale patriotismului socialist în anii 1948 – 1962, despre național-comunism între ideologie și legitimitate, despre politica externă a UE în materie de cooperare pentru dezvoltare, despre activism social în contextul crizelor economice, despre votul în străinătate, despre proteste stradale și consolidare democratică, într-o analiză comparativă a României și Ungariei. Fiind într-o perioadă în care marcăm 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi 25 de ani de prăbuşirea regimului comunist, se va vorbi şi despre sfârşitul „religiilor politice”, despre Revoluția din 1989, între istorie și memorie, despre mass-media și misterul celor 4.632 de morți de la Timișoara din 1989 şi despre legitimitatea istorică vs. legitimitatea revolutionară.

Simpozionul internaţional se va încheia cu o masă rotundă despre satisfacții și regrete într-un sfert de veac de tranziție.

Print Friendly, PDF & Email