Gheorghe Falcă: “34 de autocare cu susţinători ACL la mitingul de la Timişoara, oprite de poliţişti”

gheorghe-falcaLiderul ACL Arad, Gheorghe Falcă, acuză Poliţia şi Prefectura Timiş de ”boicotaj ieftin”, după ce vineri seară ar fi fost oprite de poliţişti 34 de autocare cu susţinători care mergeau la mitingul ACL de la Timişoara şi care din această cauză nu au mai ajuns, în timp ce Poliţia respinge acuzaţiile.


Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, co-preşedintele ACL Arad, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că 34 de autocare cu susţinători ACL din Arad şi Bihor care ar fi trebuit să ajungă la mitingul electoral de la Timişoara nu au mai ajuns deloc sau doar la final, pentru că au fost oprite în trafic de poliţişti, la intrarea în Timişoara, pe Calea Aradului, anunţă Mediafax. “34 de autocare au fost oprite de către poliţişti la intrarea în Timişoara, pentru o verificare. Controlul a durat, pentru primele autocare, cam 45 de minute, iar pentru ultimele, peste o oră şi jumătate. Oamenii din aceste autocare nu au mai ajuns la miting sau au ajuns numai la final. Am înţeles de la ei că aceste verificări s-au făcut sub îndrumarea Prefecturii Timiş, pentru că poliţiştii vorbeau în permanenţă la telefon cu cineva de la această instituţie”, afirmă co-preşedintele ACL Arad. El susţine că a fost vorba despre un boicotaj ieftin şi patetic.

”Chiar dacă aceşti oameni nu au mai ajuns la miting sau au ajuns cu întârziere, evenimentul s-a bucurat de un real succes, Parcul Rozelor fiind plin cu susţinători ai lui Klaus Johannis. Aşa că, cei care sunt în spatele acestei acţiuni au vrut să le creeze probleme timişorenilor, pentru că traficul a fost blocat şi cei mai afectaţi au fost chiar locuitorii acestui oraş”, adaugă Gheorghe Falcă.

Reprezentanţii Poliţiei Timiş au respins acuzaţiile, spunând că nu a existat niciun incident cu autocarele venite de la Arad şi că poliţiştii se aflau în intersecţii pentru a dirija traficul, având în vedere numărul mare de maşini care intrau în Timişoara. “Nu au existat controale, nu au fost oprite autocare. Poliţiştii se aflau în trafic pentru a dirija circulaţia în intersecţii astfel încât să nu existe blocaje în trafic, fiind vorba despre un număr mare de autocare”, a declarat, citată de Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu.

Şi prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, susţine că nu sunt reale acuzaţiile lansate de primarul Aradului. “Conform Poliţiei Timiş, nu a existat niciun incident, iar acţiunea de ieri seară (vineri seară – n.r.) s-a desfăşurat fără a se implica forţele Poliţiei. Nu ştiu de unde domnul Falcă spune că Poliţia a oprit autocare pentru că nu au existat astfel de activităţi”, a declarat prefectul Eugen Dogariu.

Vineri seară, în Parcul Rozelor din Timişoara a fost organizat un miting electoral al candidatului ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis.

Print Friendly, PDF & Email