Fostul preşedinte al CJ Timiş Constantin Ostaficiuc, condamnat pentru finanţarea ilegală a clubului de fotbal Poli Timişoara

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, fostul preşedinte al clubului de fotbal Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, dar şi funcţionari ai administrației județene au fost condamnaţi la închisoare cu executare, pentru finanţarea ilegală a clubului de fotbal Poli Timişoara. Decizia instanţei nu este definitivă.

 

Magistraţii Tribunalului Timiş au decis, în 31 decembrie 2016, condamnarea la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, în dosarul în care clublul de fotbal Poli Timişoara a fost finanţat ilegal în perioada în care patron era Marian Iancu. Ostaficiuc este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, anunță News.ro.

Prin aceeași sentinţă, Tribunalului Timiş i-a interzis lui Constantin Ostaficiuc  dreptul de a fi ales într-o funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, pedeapsă a cărei executare începe abia după ce acesta va executa pedeapsa de executare a închisorii sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi Gheorghe Chivorchian, fost preşedinte al clubului de fotbal Poli Timişoara. Acesta ar avea de executat o pedeapsă de trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acest dosar au mai fost condamnaţi Ioan Negrei, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură private, la trei ani şi nouă luni cu executare, Liviu Ioan Roşca, pentru complicitate la abuz în serviciu, la trei ani şi patru luni închisoare cu executare), fostul secretar al Consiliului Judeţean Timiş, Petrişor Nădăștean, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de trei ani şi şase luni, Răzvan Hrenoschi, pentru complicitate la abuz în serviciu, la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de trei ani şi şase luni, Mircea Marian Mihuț, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de trei ani şi şase luni, şi Dan Sabin Cionvică, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuata, la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de trei ani şi şase luni.

Alte două persoane judecate în acest dosar, Petru Borza şi Daniela Octavia Pepa, au fost achitate.

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au dispus şi anularea a şase tabele nominale cu prime acordate pentru performanţe sportive, dar şi recuperarea prejudiciului. Și îi obligă în solidar pe Ostaficiuc, pe Nădăștean şi SC Politehnica Timişoara SA, ca parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 9.950.000 lei (cu accesoriile legale aferente), din care în solidar cu Hrenoschi, pentru suma de 8.450.000 lei (cu accesoriile legale aferente), în solidar cu Mihuț, pentru suma de 3.000.000 lei (cu accesoriile legale aferente), în solidar cu Cionvică, pentru suma de 7.800.000 lei (cu accesoriile legale aferente), în solidar cu Chivorchea, pentru suma de 5.050.000 de lei (cu accesoriile legale aferente), în solidar cu Negrei, pentru suma de 4.500.000 de lei (cu accesoriile legale aferente), în solidar cu Roşca, pentru suma de 8.050.000 de lei (cu accesoriile legale aferente), către Consiliul Judeţean Timiş.

Decizia Tribunalului Timiş nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel în termen de zece zile de la comunicare, la Curtea de Apel Timişoara.

Constantin Ostaficiuc a fost preşedintele Consiliului judeţean Timiş în perioada 2004 –  2012, timp de două mandate. În prezent, el nu mai ocupă nicio funcţie publică.

 

Print Friendly, PDF & Email