În urmă cu mai bine de doi ani în urmă, ȋn social media, un grup de mame autointitulat Mămici mai tari ca Google, inițiau, ȋn colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara, o primă campanie de donare de sânge. Evenimentul a ajuns acum la cea de a patra ediție.
Iniţiativa acestor mame din Timișoara a venit ca un răspuns la numărul mare de solicitări de sânge ce apăreau ȋn mediul online, pentru diverse persoane care aveau nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală sau o transfuzie.
Grupul Mămici mai tari ca Google (MMTCG) organizează zilele acestea o nouă campanie de donare de sânge, sub numele Din inimă, pentru viaţă. Ca de fiecare dată, evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara luni, 26 noiembrie, începând cu ora 8.
„Știind că sute de persoane au nevoie, zi de zi, de sânge pentru a rămâne în viață, pentru a trece cu bine peste intervenții chirurgicale sau a face faţă unor proceduri medicale dificile, cum sunt cele din categoria afecțiunilor oncologice, numeroase mame s-au arătat dornice să ajute”, spune Bianca Potyesz, iniţiatoarea grupului MMTCG.
Ultimele comentarii