Din cauza lipsei vaccinului, centrul de vaccinare amenajat în complexul Isho din Timişoara, care urma să fie deschis zilele acestea,, rămâne închis din cauza lipsei vaccinului, anunţă Municipalitatea.
„În Timișoara avem doar trei fluxuri funcționale. Avem promisiuni, în urma solicitărilor doamnei prefect, că se vor mai activa încă cinci sau șase fluxuri în oraș și așteptăm aprobarea de la INSP. Noi ne-am organizat pentru centrul de la Isho alături de colegii de la Spitalul Județean, s-a format o echipă de cadre medicale și registratori pentru centrul de vaccinare de la Isho, urmând să acționăm imediat ce ni se cere. Nu există vaccin, aceasta este explicația pentru care în Timișoara au fost deschise doar trei fluxuri de vaccinare”, declară, potrivit Radio Timişoara, Ciprian Trocan, responsabilul din partea Primăriei Timișoara de punerea în funcțiune a centrelor.
Acesta mai spune că la centrul de vaccinare Iulius Mall funcționează doar două fluxuri de vaccinare, deşi acolo există o capacitate de patru fluxuri.
Centrul de vaccinare din incinta complexului imobiliar Isho, unde pot fi operaționalizate până la opt fluxuri, este pregătit deja pentru deschidere. Acesta urmează să fie cel de al treilea centru de vaccinare funcţional din cele 17 anunţate, la sfârşitul anului trecut, de Municipalitate.
Ultimele comentarii