PNL Timiş transmite că îl va susţine la președinția PNL pe Cristian Bușoi.
CDJ Timiș, forul director suprem teritorial al PNL Timiş, a supus la vot, joi, 8 iunie, alegerea candidaţilor la funcţia de preşedinte al PNL: Cristian Bușoi, Ludovic Orban şi Viorel Cararamă.
În urma votului, Filiala Timiș a PNL a anunţat că îl susţine la președinția PNL, cu cvasiunanimitate de voturi „pentru” (o singură abținere și niciun vot „împotrivă”, pe Cristian Buşoi.
Totodată, au fost aprobate moțiunile lui Cristian Bușoi și Ludovic Orban şi respinsă cea a lui Viorel Cararamă.
La ședința CDJ au participat și primarii aflați în conflict cu președintele Nicolae Robu. Primarii vor face parte din delegația care va reprezenta PNL Timiș la congresul din 17 iunie.
„După ce i-am ascultat prezentându-și moțiunile pe toți cei trei candidați – Cristian Bușoi, Viorel Cataramă și Ludovic Orban, în ordine alfabetică –, pot spune, fără șovăire, că cel mai potrivit preşedinte al PNL pentru perioada următoare este Cristian Buşoi. Nu vreau să-i vorbesc de rău pe ceilalți doi, ei sunt, ambii, colegii mei – Ludovic Orban, chiar unul apropiat – și așa vor rămâne și după alegeri, indiferent de rezultat”, declară, într-o postare pe o reţea de socializare, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.
Acesta mai spune că la Cristian Bușoi se vede distinctiv ceea ce-i trebuie acum PNL: viziune, repere corecte pentru un drum propriu, identitar, al PNL, „adecvat societalmente, condiție sine qua non de smulgere a partidului, în sfârșit, din parcursul fără orizont, pur reactiv, constituit prin negarea stereotipă, fără discernământ, a tot ce vine de la PSD, parcurs bătătorit cu atâta osârdie de câțiva ani încoace”, capacitatea de cuprindere atât a problematicii naționale, cât și a celei internaționale și a locului și rolului partidului în impactul cu ele, eleganță şi suflu nou, „acel altceva, după 27 de ani de la Revoluție”.
Ultimele comentarii