Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj va avea o sală de sport construită din fonduri europene

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest şi Primăria Lugoj au semnat contractul de finanţare pentru construcția și dotarea unei săli de sport la Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”, din Lugoj.

 

Proiectul prevede construirea a două noi corpuri de clădire pe strada Gheorghe Doja nr. 41, din Lugoj. Într-un corp, extins pe 560 mp, va fi sala de sport, iar în celălalt, de 328 mp, vor fi vestiarele și alte spații conexe sălii de sport, transmite ADR Vest.

Valoarea totală a investiţiei este de 6,72 milioane lei, valoarea finanţării nerambursabile fiind de 6,48 milioane lei, fiind asigurată prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, apel dedicat învăţământului profesional şi tehnic şi învăţării pe tot parcursul vieţii.

 

Print Friendly, PDF & Email