Cel mai mare cămin studențesc din țară, construit la Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara anunță că a fost desemnat constructorul pentru viitorul cămin studențesc ridicat la Timișoara, cel mai mare din țară. Investiția va trece la etapa de execuție.

 

Construcția celui mai mare cămin studențesc din țară, o investiție Companiei Naționale de Investiții destinată studenților Universității de Vest din Timișoara, ca parte a campusului UVT, demarează la începutul acestui an. După ce Guvernul României a aprobat, în 2021, construirea acestui cămin studențesc, pe str. Renașterii nr. 24B, la finalul lunii decembrie 2021 a fost semnat contractul de execuție pentru acest obiectiv.

Valoarea investiției este de 138 demilioane lei (plus TVA), din care 90 milioane de lei sunt destinați construcției, cu un termen de realizare de doi ani. Constructorul desemnat este compania Concelex, care va executa lucrarea după un proiect realizat de Concrete & Design Solutions.

Proiectul include construirea unui imobil de șapte nivele (S+P+4E+E5 parțial), cu o suprafață construită de 4128 mp, cu o capacitate de 902 locuri în camere de două persoane și 32 locuri de cazare pentru persoane cu dizabilități. La acestea se adaugă și 156 de locuri de parcare pentru autovehicule și 120 pentru biciclete, urmând să fie cel mai mare cămin studențesc din România. Clădirea propusă va fi formată din cinci tronsoane, corpurile principale T1, T3 si T5 orientate longitudinal (NV-SE), și două corpuri de legătură transversale (T2 si T4), pe direcția V-E.

„Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara va crește substanțial capacitățile de cazare ale universității noastre, adăugând peste nouă sute de locuri la capacitățile existente. Practic, vom dezvolta, cu susținerea financiară publică acordată de Guvernul României, un nou campus studențesc în Timișoara, în zona străzii Renașteri”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Potrivit acestuia,Timișoara va oferi un nou standard de viață în spațiile celui mai mare cămin studențesc din România, care urmează să intre în circuitul universitar începând cu toamna anului 2024: „Atractivitatea UVT și a Timișoarei, ca oraș universitar, va câștiga un avans semnificativ prin această investiție, o recunoaștere binevenită a importanței naționale și internaționale a centrului nostru universitar.”

 

Print Friendly, PDF & Email