PSD s-a trezit băgat în corzi de una dintre castele privilegiaţilor. Cea a tinerilor şi super-plătiţilor pensionari din sistemul de securitate şi apărare. O castă pe care el însuşi a creat-o, din excesele populiste de care nu se lecuie. Problema este că afectat nu e doar PSD.
Intenţia Guvernului de a reconfigura sistemul actual de calcul al pensiilor militare, prin ordonanţă de urgenţă, nu doar că a generat un val consistent de pensionări din sistemul de securitate şi de apărare al ţării, dar a adus în lumină anomalii legislative extrem de costisitoare şi, mai grav, greu de corijat. Pentru că sistemul nu le vrea schimbate, având beneficii imense de pe urma lor. Iar în momentul în care se încearcă îndreptarea lor, revenirea la normalitate, ameninţă să producă efecte adverse cu efecte greu calculabile.
Aproape 700 de cereri de pensionare s-au înregistrat la MAI, în trei zile, de la sfârşitul săptămânii trecute la începutul celei actuale. Iar acestea se adaugă altor peste 5.000, depuse de la începutul anului, potrivit cursdeguvernare.ro. Prima zi a acestei săptămâni venea cu pensionarea a zece generali SRI (aici pot fi luate, însă, în calcul şi jocuri de putere intrainstituţionale, dat fiind faptul că despre toţi se spune, pe unele canale, că sunt din echipa generalului Florian Coldea, trecut şi el în rezervă, la începutul acestui an, fiind găsit singurul ţap ispăşitor din SRI în urma scandalului “Ghiţă” – dar aici e altă poveste…). A doua zi venea cu pensionarea altor 17 ofiţeri de rang superior: cinci contraamirali din MApN, inclusiv şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, opt generali şi un chestor, din MAI şi MApN, şi trei colonei SRI.
Iar aceştia sunt doar o parte dintre cei care se grăbesc să apuce să profite de Legea 223/2015, privind pensiile militare de stat, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Lege care îi avantajează (prin pensii mai mari ca salariul şi prin posibilitatea de a se pensiona la vârste sfidător de mici), dar care e inechitabilă pentru alţi pensionari şi e extrem de costisitoare pentru stat. Lege pe care, acum, PSD, prin Guvernul Tudose, vrea să o modifice. Şi, mai mult ca sigur, nu pentru că ar fi cineva apăsat de inechitatea pe care o produce – e gândită şi votată tot de PSD, în 2015 –, ci pentru că bugetul nu mai suportă astfel de cheltuieli, iar PSD nu are cum să-l întindă ca pe guma de mestecat, pentru a-i ajunge măcar pentru o parte din multele promisiuni din campanie, de o dărnicie utopică. Ceea ce vrea să facă acum Cabinetul Tudose – o măsură firească, de altfel – este să schimbe, din septembrie, modul lor de calcul. Adică, acestea să nu mai poată depăşi salariul şi să fie indexate doar cu rata inflaţiei, aşa cum era până în 2015, nu în funcţie de creşterea salariilor celor aflaţi în activitate, anomalie care a dus la situaţii în care, acum, sunt oameni cu pensii mai mari decât salariile pe care le-au avut.
La finalul anului 2015, Guvernul Cioloş emitea OUG 57/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, care modifica şi Legea 223/2015. Prin OUG s-a decis, printre altele, ca baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare să fie media salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază, în şase luni consecutive, la alegere, din ultimii cinci ani, nu media tuturor veniturilor, cum prevedea legea, ceea ce ar fi dat posibilitatea umflării pensiilor cu sume provenite din prime, din drepturi salariale cu ora în instituţii de învăţământ, din diurne de deplasare sau compensaţii pentru chirie. Şi tot prin OUG, valoarea pensiei a fost redusă de la 80 la 65% din cuantumul salariului şi se stabilea că pensia, recalculată şi actualizată, nu poate fi mai mare de 85% din media calculată a salariilor lunare brute. Abia în martie 2016, Senatul adopta proiectul de lege pentru aprobarea acestei OUG. Dar, cum era de aşteptat, nu aşa cum please de la Guvernul Cioloş. Ci, de exemplu, menţinând procentul de 80% şi ridicându-l pe cel al pensiei recalculate şi actualizate la 100% din media calculată a salariilor lunare brute.
Scandalul de acum, generat de intenţia de modificare a sistemului actual de calcul al pensiilor militare, a adus în lumină şi o altă anomalie, tot strigătoare la cer: tineri pensionari cu grade sau funcţii de chestor care populează vârful MAI şi ale căror venituri, cumulând pensia cu salariul, ajung la zeci de mii de lei lunar. În această situaţie sunt şi o parte dintre consilierii ministrului de Interne, Carmen Dan. Şi or fi mulţi alţii – şi nu doar la Interne –, dar aceştia au intrat acum în atenţia presei. Iar aici s-a ajuns tot cu concursul PSD. Dacă în 2009, Emil Boc a interzis cumulul pensiei cu salariul, în cazul angajaţilor la stat, dacă salariul depăşea media pe economie, în 2014, majoritatea parlamentară PSD-ALDE vota eliminarea acestei interdicții. Aşa am ajuns acum să avem tineri pensionari de lux angajaţi în funcţii importante în exact instituţii ale statului din care şi-au cerut pensionarea.03
Aceste pomeni (pentru că astea sunt, în fond, nişte privilegii acordate din bani publici) date de PSD, în ultimii ani, din raţiuni populiste, îi explodează acum, în plină figură – ca o mămăligă prea mare, dată în clocot într-un vas ce nu o încape –, inclusiv PSD. Dar din păcate, nu doar PSD. Pentru că revenirea la normalitate, după ce infatuatul populist a aruncat piatra în lac, implică riscuri mari. Acest val masiv de pensionări, într-un timp atât de scurt, ameninţă să vulnerabilizeze sistemul naţional de securitate şi de apărare al ţării. Pentru că nu are nimeni cum şi de unde să scoată, peste noapte, înlocuitori eficienţi pentru sute, mii de ofiţeri cu experienţă fie ei din Armată, din Interne sau din serviciile de informaţii.
Iar dacă PSD va da cumva înapoi, cedând presiunilor şi şantajului informal, nota de plată va fi acoperită probabil prin creşterea taxelor şi a impozitelor. Pe termen nedefinit.
Articol publicat şi în România Liberă şi în Puterea a Cincea.
Ultimele comentarii