Antiterorism cu dublă comandă?

Melania-CInceaDupă atacul terorist de la Charlie Hebdo, în România ies la suprafaţă paralelisme instituţionale pe segmentul antitero. Paralelisme care par a fi efectul luptei pentru putere a lui Victor Ponta, din anii în care se visa la Cotroceni, şi de care, acum, se profită pentru a forţa trecerea unor legi neconstituţionale.

 

Linia antiteroristă pare a fi trasată şi asumată, mai nou, nu de SRI, ci de un aşa-numit Grup Interministerial pentru Prevenirea şi Combaterea Macrocriminalităţii (GIS). Care, sub pretextul atacului terorist de la Charlie Hebdo şi doar pentru că macrocriminalitatea presupune şi activităţi de finanţare a terorismului, militează oficial – invocând prevenirea unor atacuri teroriste în România –, pentru repunerea, în regim de urgenţă, pe agenda Guvernului, a Parlamentului şi a societăţii civile a două legi controversate, declarate neconstituţionale: Legea 82/2012, aşa-numită „Big Brother”, şi Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice pre-pay. Lipsa lor din legislaţie fiind prezentată, acum, ca o breşă în sistemul naţional de securitate.

Implicarea GIS în prevenirea terorismului, pentru că practic asta se deduce că face acum, ridică, însă, semne de întrebare.

În primul rând, ridică un semn de întrebare în privinţa abilităţii acestei instituţii de a se implica în activităţi antiteroriste. Întâi, pentru că există o lege în vigoare, 535/25 noiembrie 2004, prin care instituţia abilitată să prevină şi să combată terorismul nu este GIS, care îşi revendică ,acum, un rol în această arhitectură, ci SRI. Activitatea de prevenire şi combatere a terorismului este, spune această lege, organizată şi desfăşurată prin Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), format din reprezentanţi ai mai multor ministere şi servicii speciale, coordonat de SRI prin Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA). Apoi, pentru că şefii instituţiilor din cadrul GIS nu sunt specialişti în probleme ce ţin de antiterorism.

Acest GIS – despre ale cărui rezultate concrete pe linia combaterii macrocriminalităţii este greu să te pronunţi – a apărut în peisaj în 2013. Anul în care dl Ponta, pregătindu-se – neoficial, pe atunci – pentru cursa spre Cotroceni, dovedise o reală apetenţă pentru putere, pentru subordonarea, directă sau indirectă, a unor servicii şi structuri speciale al căror control nu-l avea de drept. Iar atunci a recurs la artificii pentru a-şi face satisface această dorinţă, reuşind astfel să-şi subordoneze serviciul secret al MAI, iar apoi să înfiinţeze şi să-şi subordoneze Direcţia Antifraudă, extinzându-şi, implicit, aria de acoperire şi influenţă şi asupra altor instituţii: Poliţie, ANAF, SRI şi chiar SIE. Ca o paranteză, o apetenţă care nu l-a părăsit nici în 2014, când încercase să-şi subordoneze STS-ul şi serviciul secret al Armatei, DGIA, o structură cu rol major în sistemul de securitate care, alături de SRI şi SIE, este unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii, ce asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE. GIS fusese, deci, înfiinţat în iunie 2013, printr-o Decizie de Prim-ministru, pus în subordinea premierului şi sub coordonarea viceprim-ministrului cu atribuţii în domeniul apărării ordinii publice şi siguranţei naţionale. Rolul declarat al acestei structuri este „de elaborare, integrare, corelare şi monitorizare a politicii Guvernului de prevenire a macrocriminalităţii, asigurând conceperea şi punerea în executare a unui management eficient de luptă împotriva acesteia”.

În al doilea rând, ridică un semn de întrebare în privinţa implicării GIS în ceea ce pare a fi un joc neconstituţional şi antidemocratic. Asistăm la un interes subit reînviat faţă de aceste legi controversate, susţinute acum cu îndârjire. Legi care, timp de câteva luni, de când CCR s-a pronunţat în privinţa neconstituţionalităţii lor, au fost ignorate. Deşi se ştia că ele conţin prevederi care trebuie remediate, nimeni nu a schiţat nicio urmă de preocupare. „Revelaţia” s-a produs, iată, brusc, după tragedia de la Charlie Hebdo. Iar acum se doreşte intrarea lor în vigoare în regim de urgenţă. Deşi nu e certă imperiozitatea acestor legi. Dovadă stă declaraţia unui expert în antiterorism, generalul în rezervă Ion Ştefănuţ, fost şef al Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Terorismului din SRI, care spunea, zilele trecute, că legislaţia în domeniul antitero nu are carenţe, că Legea Big Brother ar putea fi un avantaj, dar că lipsa ei nu creează o breşă în sistemul de securitate.

Prin urmare, ce s-a vrut a se dovedi prin înfiinţarea GIS, în 2013, se deduce. Ce se vrea, însă, a se dovedi acum, în 2015? În ce constă argumentul logic ca de prevenirea terorismului să se ocupe şi acest grup nou înfiinţat, căruia îi sunt atribuite, prin Decizie prim-ministerială, atribuţii specifice celor coordonate de SRI, un grup compus din oameni care nu stăpânesc nici măcar abc-ul antiterorismului? Să fie vorba despre încercarea premierului Victor Ponta de a arăta că, prin această mişcare, i-a luat-o înainte preşedintelui Klaus Iohannis, cel care convoacă CSAT-ul, instituţia care, prin Constituţie, este autoritatea administrativă autonomă investită cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională şi din care fac parte şi directorii serviciilor de informaţii, care răspund de drept de aceste probleme? Sau să fie la mijloc, acum, doar  interesul de a forţa trecerea unor legi neconstituţionale şi antidemocratice?

 

Articol publicat şi în Revista 22, şi pe platforma Contributors.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS