Două legende ale scenei româneşti, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, revin la Timișoara cu un spectacol de colecție, Caramitru-Mălăele, câte-n lună și-n stele.
Caramitru-Mălăele, câte-n lună și-n stele, una dintre cele mai aplaudate producții teatrale din ultimele stagiuni, care reunește doi mari actori şi doi prieteni foarte buni, Horațiu Mălăele și Ion Caramitru, va fi jucat pe scena Teatrului Național, în 24 aprilie, de la ora19.
Cei doi se vor duela, vor recita versuri, își vor oferi unul altuia răspunsuri pe măsură, totul pe muzica violoncelistului Adrian Naidin, care a acceptat invitația de a da ritm acestui spectacol neconvențional de cuvinte. “Sunt întâlniri între cuvânt și sunet. Ambele au aceeași origine: spiritul. Ambele vin din suflet”, spune Adrian Naidin.
Spectacolul, spun reprezentanţii Teatrului Naţional Bucureşti, care îl găzduieşte, este o excelentă provocare pentru doi maeștri rostitori de versuri, eleganți și inteligenți, care explorează cu umor subtilități ale minții și colțuri secrete ale sufletului: „Ion Caramitru recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și ingeniozitate, răspunsuri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și plin de umor – demonstrații de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topârceanu sau Nichita. Horațiu Mălăele rămâne un geniu comic care a demonstrat din plin că are la îndemână toate subtilitățile minții și ale sufletului, pe care le atinge folosind toate mijloacele artei.” “Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani”, așa cum îl descrie Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta.
Biletele pentru reprezentația de la Timișoara costă, în funcție de loc, între 60 și 120 de lei și pot fi cumpărate de la Agenția Teatrului Național Timișoara sau online de pe site-ul iabilet.ro.
Ultimele comentarii