Ioan Caramitru şi Horaţiu Mălăele, pe scena Operei Naţionale din Timişoara

Dineu cu proști”, spectacolul Teatrului Naţional Bucureşti, readuce la Timișoara o distribuție extraordinară, avându-i în prim-plan pe Ion Caramitru și Horațiu Mălăele.

 

Comedia Dineu cu proști, scrisă de Francis Veber, va fi jucată în12 și 13 februarie, de la ora 20, pe scena Operei Naționale din Timișoara.

„Vreţi să vă distraţi, să uitaţi de griji, să vă amuzaţi, vreţi să râdeţi, şi iar să râdeţi, atunci mergeţi în curând să vedeţi această comedie savuroasă, bine construită, vie, alertă, eficace, cu o distribuţie perfectă”, spun reprezentanţii Teatrului Naţional Bucureşti. În plus, dincolo de situaţiile ce provoacă râsul, de dialogurile explozive şi de mişcările comice, piesei nu-i lipseşte consistenţa psihologică.

Personajul principal al Dineului cu proşti este un mare naiv, el face parte din familia personajelor-etalon ce au fost întruchipate de mari artiști ai tuturor timpurilor. Ceea ce creează deliciul acestei piese este confruntarea între cinismul declarat susținut de suficiența celor care cred că reprezintă miezul societății și oamenii simpli, retrași, inteligenți, dar timizi, potențial creatori, care se trezesc față-n față cu situații limită.

Putem și râde la acest Dineu…,dar și ascunde un plâns discret atunci când ne dăm seama că superioritatea morală, în lumea noastră, e asigurată de oamenii curați, cinstiți, simpli și generoși. Râsul declanșat și ironia bufă reprezintă aspectele tonice ale acestei confruntari. Râdem cu poftă și ne bucurăm că dreptatea are ultimul cuvânt. Prostul piesei, care stârnește hohote de râs în final, se dovedește a fi chiar acela ce se crede superior și de nezdruncinat. Putem spune că e vorba de o comedie amară, dar în același timp sunt convins că plecăm acasă marcați de un binecuvântat catharsis comic”, afirmă Ion Caramitru, prezent în triplă ipostază: cea de interpret, de regizor și de realizator al ilustrației muzicale a spectacolului.

Alături de el și de Horațiu Mălăele, distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Costina Ciuciulică/Teodora Mareș, Alexandru Georgescu, Dorin Andone/Tomi Cristin, Medeea Marinescu/Aylin Cadîr și Alexandru Bindea.

Biletele pentru prima reprezentație din aceasta stagiune  la Timișoara costă, în funcție de loc, 100 sau 120 de lei și sunt disponibile la Agenția Operei Naţionale din Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis