Asociația Mișcarea Sinergistă organizează o dezbatere la care au fost invitați toți candidații la alegerile din 27 septembrie pentru poziția de primar al localității Sânmihaiu Român.
Evenimentul va fi organizat în 19 septembrie, începând cu ora 17, la Căminul Cultural din localitate.
Scopul întâlnirii, spun organizatorii, îl reprezintă prezentarea ofertei electorale pentru poziția de primar al comunei Sânmihaiu Român, a proiectelor și planurilor candidaților pentru mandatul 2020-2024, pentru creșterea prezenței la vot și alegerea informată a cetățenilor a viitorului primar al localității.
Deoarece întâlnirea va avea loc în condițiile existenței pericolului pandemiei de COVID-19, numărul de participanți va fi limitat sub 50, dar întâlnirea va fi transmisălive întâlnirea pe pagina de facebook a Mişcării Sinergiste.
Întrebările care le vor fi adresate candidaţilor:
1.Context: Orașul Timișoara a fost desemnat anul trecut ca fiind printre cele mai dinamice centre de dezvoltare din Europa, cu un potențial uriaș de atracție a investițiilor și de extindere pe orizontală și pe verticală în următorii ani.
Întrebare: Care credeți că sunt principalele elemente de atractivitate și de potențial ale comunei Sânmihaiu Român în acest context, potențial de care nu s-a profitat deloc până acum, ori nu la fel cum au făcut celelalte comune din peri urbanul Timișoarei și pe care dvs. le veți valorifica ca viitor primar?
2. Context: România a obținut de la Uniunea Europeană 79.9 miliarde de euro finanțare pentru proiecte europene, bani care se împart în fonduri alocate Bugetului multianual și pentru Pachetul de redresare economică.
Întrebare: Câți bani, cu aproximație, va absorbi primăria condusă de dvs. ca viitor primar din aceste fonduri europene disponibile și pentru ce proiecte?
3. Context: Cele trei sate ale comunei, respectiv Utvin, Sânmihaiu Român și Sânmihaiu German, nu sunt dezvoltate unitar și echitabil, contând mai mult apropierea acestora de Timișoara decât existența unui plan unitar de dezvoltare elaborat și aplicat de primăria Sânmihaiu Român.
Întrebare: Care considerați că sunt aceste inechități și cum le veți reduce în mandatul dvs. de viitor primar?
4. Context: O administrație locală europeană este caracterizată (sau ar trebui să fie caracterizată) de transparența decizională și de buna credință și competență a personalului său cu funcții de demnitate publică, de conducere și de execuție.
Întrebare: Vă rog să acordați o notă, între 1 și 10, unde nota 1 reprezintă cea mai mică atingere a caracteristicilor europene, iar nota 10 cea mai mare apropiere de acestea, actualei administrații locale și să ne spuneți care vor fi direcțiile de acțiune pentru îmbunătățirea acestei note în mandatul dvs. de primar?
5. Context: Primarul, ca persoană cu funcție de demnitate publică și reprezentant al comunei, relaționează pe orizontală cu persoane juridice, cu unele instituții și cu celelalte primării din județ și din țară, iar pe verticală cu Prefectura, Consiliul Județean, cu instituții de stat, însă uită de cele mai
multe ori de relația activă cu cetățenii comunei. Ultima întâlnire pe care Asociația Mișcarea Sinergistă a organizat-o în localitate a arătat că acest aspect este valabil și pentru Sânmihaiu Român.
Întrebare: Cum veți proceda dvs., în viitorul mandat de primar, pentru a îmbunătăți relațiile primăriei cu instituțiile menționate, dar mai ales cu comunitatea care vă va acorda creditul de a le fi primar?
Ultimele comentarii