La fel ca în cazul patrimoniului sindical, rămas, în multe situaţii al nimănui, fiind intabulat pe structuri care nu mai există de zeci de ani, o bucată din Bastionul timişorean – construcţia poate cea mai reprezentativă pentru oraş – este, scriptic, a nimănui. Adică aparţine, în acte, Consiliului Popular al judeţului Timiş, structură desfiinţată de zeci de ani. Acum, Consiliul Judeţean Timiş s-a gândit să şi-o treacă în proprietate, fiind însă aşteptate divergenţe serioase pe această temă cu Primăria Timişoara.
„Revelaţii”, după 23 de ani
Mai nou, nu trece nicio săptămână fără să iasă la iveală tot felul de „revelaţii” legate de clădiri de patrimoniu din Timişoara, care fie nu au fost intabulate vreodată, fie apar în acte ca aparţinând unor structuri comuniste care nu mai există, şi sunt cu atât mai vulnerabile în faţa samsarilor imobiliari.
Ultima descoperire pe această temă se referă la porţiunea de Bastion din Piaţa Mărăşti, care, scriptic, susţine Consiliul Judeţean Timiş, nu aparţine nimănui. Tocmai de aceea, administraţia judeţeană s-a gândit să şi-o treacă în proprietate, propunând pe ultima listă de plen un „Proiect de hotărâre privind însuşirea apartenenţei la domeniul public al judeţului Timiş a unui imobil situat în Timişoara, strada Calea Aradului nr. 1”. În urma discuţiilor apărute, proiectul de hotărâre a fost respins întrucât, fiind vorba de patrimoniu, era nevoie de votul a două treimi din numărul consilierilor judeţeni în funcţie, şi nu s-a putut atinge această proporţie.
În urmă a rămas, însă, o concluzie: clădirea în cauză nu are în momentul de faţă proprietar. „Din verificări reiese că în anexa ce cuprinde inventarul municipiului Timişoara acest teren nu face parte din domeniul public al municipiului Timişoara, iar clădirea, fragmentul respectiv din cetate, nu figurează nici măcar în cartea funciară. Din acest motiv şi pentru că nimeni nu a solicitat preluarea în domeniul public nici a terenului, nici a clădirii, am început noi demersurile de însuşire a acestora în domeniul public al judeţului Timiş”, spune Radu Şerban, director executiv al Direcţiei pentru Administrarea Patrimoniului a C.J.Timiş.
Conform specialiştilor C.J. Timiş, proprietar al imobilului a fost Consiliul Popular al judeţului Timiş, conform protocolului din 1978 încheiat cu Uniunea Artiştilor Plastici, însă această instituţie nu mai există de peste două decenii. De la momentul respectiv şi până în prezent nu mai există nici un alt document care să ateste că altcineva şi-a însuşit imobilul.
Bastionul-pizzerie
Chiar şi aşa, sunt neclarităţi legate de cartea funciară, fiind făcută confuzia între imobilele din Calea Aradului numărul 1 şi 8 şi, susţin unii consilieri, dacă nu ar fi existat rezerve legate de acest proiect, nu s-ar fi cerut clarificări şi nu ar fi fost respins, ar fi existat riscul ca în acest fel C.J. Timiş să-şi însuşească, de fapt, o… pizzerie din zonă. Lucru care ar fi dus la un litigiu şi la numeroase probleme ulterioare. Totodată, au mai existat neclarităţi şi cu privire la numărul de CF al respectivei construcţii, existând consilieri care susţin că numărul menţionat iniţial nu are legătură cu bucata de bastion, pe acesta fiind trecut… căi ferate.
Dincolo de semnele de întrebare cu privire la acurateţea redactării unei astfel de hotărâri, problema „clădirii” care nu aparţine nimănui a rămas, deocamdată, nerezolvată. „Timp de 23 de ani se tot amână preluarea unor obiective ce ne aparţin de drept şi, după cum se vede în extrasul CF, acestea pot să ajungă pe mâna unora din mafia imobiliară, aşa cum au ajuns peste 100 de case din Timişoara”, avertizează consilierul judeţean P.P.D.D. Ilie Bertea.
În plus, estimează un alt consiler judeţean, Marius Martinescu, de la P.D.-L., există o probabilitate destul de mare ca, pe problema acestui imobil, C.J. Timiş şi Primăria Timişoara să ajungă la divergenţe serioase: „Este un imobil care este pe domeniul public al municipiului. Nu cred, sunt convins că vor apărea divergenţe între Consiliul Judeţean şi Primăria Timişoara legate de însuşirea acestei construcţii”.
Ultimele comentarii