Aproximativ 3.000 de persoane, la protestul de la Timișoara

În centrul Timişoarei sunt prezenți, în această seară, aproximativ 3000 de protestatari. În Piața Victoriei a fost montată o caracatiţă-butaforie, în centrul căreia este Liviu Dragnea, brațele fiindu-i susţinute de figurile cele mai cunoscute din arcul guvernamental şi parlamentari PSD-ALDE şi UDMR.

 

După intonarea imnului de stat al României, organizatorii protestului, reprezentanți ai asociației Timișoara Civică, au atras atenția că actualii guvernanţi şi parlamentarii Puterii majoritare au reuşit să legifereze hoţia pentru a-i salva pe ceilalţi hoţi.

În Piața Victoriei, din Timișoara, mulțimea a scandat „Strigaţi mai tare, democraţia nu e de vânzare”, „Bucureşti, luptă Bucureşti”, „Rezistăm, nu cedăm”, „Vrem Justiţie nu corupţie”, „Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, „Unitate”, „Uniţi salvăm toată România”.

De asemenea, au fost postate bannere cu parlamentarii PSD de Timiş, Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Bianca Gavriliţă, Alfred Simonis, Adrian Pau, Matei Suciu şi cu deputatul ALDE Marian Cucşa, „cu ajutorul cărora au trecut actualele legi ale Justiţiei care legiferează hoţia”.

Au fost citite mesaje şi îndemnuri, transmise de oameni de cultură şi ai mediului academic timişorean, participanţilor la protest, care cer, în numele democraţiei şi al valorilor europene civilizate, „să fie opriţi hoţii, cei care fac România de râs, acum, la Centenar, nu-i lăsaţi să ne terfelească istoria (…). Strigaţi-le că fură, că fug de judecată”, potrivit Agerpres.

În Piața Victoriei a fost montată o caracatiţă-butaforie, în centrul căreia este Liviu Dragnea, brațele fiindu-i susţinute de figurile cele mai cunoscute din arcul guvernamental şi parlamentar PSD-ALDE şi UDMR. “Caracatiţa corupţiei”, cum a fost numită, a fost confecţionată dintr-un material roşu, pe care a fost lipită o imagine cu Liviu Dragnea, preşedintele PSD și președinte al Camerei de Comerț. Caracatiţa are 15 tentacule, iar la capătul fiecăruia a fost prinsă câte o fotografie cu mai mulţi miniştri sau lideri ai PSD-ALDE, printre care Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, Carmen Dan, ministrul de Interne, Gabriela Firea, primarul Bucureştiului, Eugen Nicolicea sau Valer Dorneanu, președintele CCR. “Caracatiţa corupţiei” a fost ridicată de 15 protestatari, în timp ce timişorenii i-au huiduit pe cei aflaţi în imaginile prinse de tentaculele acesteia.

Protestatarii au anunțat că vor pleca într-un marş pe străzile Timişoarei, până la sediul Prefecturii și al Consiliului Județean Timiș.

Legile justiției care au ajuns la președinte, Codurile Penale care vor fi discutate în noua sesiune parlamentară, Codul Fiscal, atitudinea politicienilor Puterii față de mecanismele democrației, toate afectează funcționarea statului de drept, activitatea anticorupție, mediul antreprenorial și bunăstarea românilor, spun organizatorii protestului, reprezentanții asociației Timișoara Civică.

Print Friendly, PDF & Email