Ambasadorul Mexicului s-a aflat ieri la Timişoara, unde a semnat un acord de înfrăţire între Cancun şi Timişoara, a vizitat Universitatea Politehnica şi le-a oferit timişorenilor în dar filmul mexican care a primit anul acesta premiul Oscar.
E.S. Jose Guillermo Ordorica Robles, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al al Statelor Unite Mexicane în România, a semnat ieri, la Primăria Timişoara, protocolul de înfrățire a Timişoarei cu orașul mexican Cancun.
Ulterior, diplomatul mexican a vizitat Universitatea Politehnica Timișoara, unde a venit însoțit de o delegație a reprezentanților statelor vorbitoare de limba spaniolă: Anaeli Victorica Razo, consul al Statelor Unite Mexicane la București, dr. Adrian Bădescu, consul onorific al Statelor Unite Mexicane la Timișoara, Jose Miguel Vinals Arino, consul onorific al Spaniei la Timișoara, și Rufino Delgado Montenegro, consul onorific al Republicii Peru la Timișoara.
Aceştia au discutat cu reprezentanţii Facultății de Științe ale Comunicării despre posibilitățile de colaborare cu universități din Mexic, agreând, totodată, o colaborare pe linie culturală între Ambasada Statelor Unite Mexicane în România și Universitatea Politehnica Timișoara.
La Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara, E.S. Jose Guillermo Ordorica Robles s-a întâlnit cu studenții, cărora le-a prezentat atât istoria mai puțin cunoscută a Mexicului, cât și situația actuală, inclusiv sistemul de învățământ superior și posibilitățile și oportunitățile de studiu de acolo.
Ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România a anunțat și un cadou pe care îl face atât studenților, cât şi timișorenilor. Filmul mexican Roma, care a câștigat Premiul Oscar 2019 pentru cel mai bun film străin, cel mai bun regizor și cea mai bună imagine, va fi proiectat în perioada imediat următoare la Biblioteca UPT, cu intrare liberă, la o dată ce va fi anunțată cât de curând.
Ultimele comentarii