A fost semnat contractul de finanțare pentru Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara

Florin Drăgan şi Ligia Deca. Foto: UPT

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi rectorul Universităţii Politehnica Timişoara au semnat contractul de finanțare pentru Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, un campus de peste 20 de milioane de euro, finanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Campusul de educație duală va concentra, într-un spațiu care urmează să fie construit pe strada Orion, în Calea Buziașului, pe un teren de circa 30.000 de mp aparținând Primăriei, energia mediului academic și economic local și regional și elevii interesați să învețe o meserie. Scopul campusului este de a apropia oferta forței de muncă calificată de nevoile reale de pe piața forței de muncă. Formarea elevilor va fi realizată cu ajutorul firmelor.

Pe lângă construcția campusului, proiectul mai prevede dotarea atelierelor digitale din cadrul învățământului dual, plata burselor pentru elevi și studenți, precum și măsuri conexe de creștere a calității și vizibilității învățământului dual.

Finanțarea a fost accesată de Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, constituit special în acest scop și format din 31 de parteneri: Universitatea Politehnica Timișoara (lider de proiect), Primăria Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, Inspectoratul Școlar Timiş, șapte licee, 16 companii și trei asociații ale mediului de afaceri.

Acest consorțiu ce are ca scop apropierea mediului educațional de nevoile pieței muncii. E un parteneriat model din punct de vedere al coagulării tuturor forțelor care pot să facă din ruta duală completă un punct de atracție al învățământului românesc. Ruta duală completă reprezintă una dintre reformele principale ale noului pachet legislativ România Educată, în ideea recredibilizării formării pentru meserii, de oferire a unui orizont profesional cât mai înalt celor care aleg ruta de formare tehnologică duală”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.

Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. Florin Drăgan, spune că semnarea contractului reprezintă un moment important fiindcă setează învățământul dual în România, „iar Universitatea Politehnica Timișoara este lider în acest proiect, fiind partener și într-un alt proiect simular, la Arad, tocmai pentru expertiza pe care o avem în acest domeniu. Putem acum realiza o rută curriculară completă, până la nivel de doctorat inclusiv”.

 

Print Friendly, PDF & Email