A fost semnat contractul de execuție pentru ridicarea unei noi creșe la Timişoara

Astăzi a fost semnat al doilea contract în acest an pentru construcția unei noi creșe în Timişoara. Câștigătoarea licitației, la care au participat trei firme, este Avasi Prodcom SRL, care are la dispoziție 16 luni pentru ridicarea noii creșe de pe strada Nicolae D. Cocea, din Timişoara. Valoarea contractului de execuție este de peste 5,4 milioane de lei, fără TVA.

 

Noua construcție va fi ridicată  pe o suprafață de peste 1500 mp, în regim de înălţime P+2E, și, conform noilor reglementări, va avea 38 de locuri. Parterul clădirii va adăposti două zone destinate grupelor mari (grupa de vârstă 1 – 3 ani), o zonă destinată grupei mici (grupa de vârstă 3 luni – 1 an), spaţiu de primire a copiilor, spaţiu pentru depozitare cărucioare şi biciclete, un cabinet medical cu izolator, un loc pentru servirea mâncării şi un spaţiu multifuncţional. La primul etaj al clădirii va funcționa bucătăria și vor fi spații de depozitare, iar al doilea etaj va avea o sală multifuncţională pentru şedinţe și birouri administrative, precum și o spălătorie. Creșa va mai avea și o anexă, care va fi folosită ca birou de pază, precum și spațiu de depozitare.

Spaţiul exterior creşei este împărţit în două zone separate: o zonă cu nouă locuri de parcare pentru părinți, vizitatori, personal și aprovizionare şi una destinată activităţilor cu copiii, dotată cu mobilier urban pentru relaxare şi pentru joacă, pergole pentru asigurarea unor zone umbrite şi alei pietonale.

„Ne-am angajat la începutul acestui an că vom începe să construim mai multe creșe în oraș, știut fiind faptul că Timișoara duce o lipsă acută de locuri în sistemul preșcolar. (…) De asemenea, prin Ministerul Dezvoltării, pe terenuri puse la dispoziție de Primăria Timișoara, vom construi alte două noi creșe în oraș. Dezvoltăm astfel infrastructura preșcolară pentru a face față așteptărilor timișorenilor, care cresc de la an la an și, în același timp, pentru a le da copiilor cel mai bun start educațional în viață”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Regional, Axa 4. Valoarea totală a contractului de finanțare este de peste 7,7 milioane de lei, din care peste 6,4 milioane de lei din bugetul local și peste 1,3  milioane de lei din fonduri europene.

Print Friendly, PDF & Email