A fost făcut primul pas spre Cinematograful de Artă din Timişoara

A fost semnată declarația de intenție privind înființarea unui cinematograf de artă în centrul Timişoarei. Inaugurarea urmează să aibă loc cel târziu în anul 2021.

 

Declarația de intenție privind înființarea unui cinematograf de artă în centrul Timişoarei, sub cupola rețelei Europa Cinemas, a fost semnată ieri de reprezentanţi ai Primăriei Timișoara, ai Companiei Groupama, ai Institutului Francez din România și ai Asociațiilor Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și ai Asociației Română a Filmului Independent (TimiShort).

Cinematograful de Artă Independent va fi amenajat conform Strategiei culturale a municipiului Timișoara 2014-2024 sub forma unui Art House care va avea ca scop promovarea filmului european, românesc, de autor. În jurul acestuia se va înființa un hub modern dedicat educației prin film, un loc care să reunească producători, cameramani, sunetiști, fotografi, scenografi, care va reuni și revigora comunitatea cinefililor din oraș, explică Teodora Achim, responsabil comunicare şi marketing al Institutului Francez din Timişoara. În incinta cinematografului se va amenaja un spațiu expozițional, un cafe-cinema, un cine-shop.

Cinematograful de artă va fi amenajat fie în spațiul fostului Cinema Timiș, fie în cel al fostului Cinema Studio, decizia urmând a fi stabilită într-o viitoare ședință de Consiliu Local.

La eveniment au participat primarul şi viceprimarul Timișoarei, Nicolae Robu şi Dan Diaconu, directorul general al Groupama Asigurări,  François Coste, directorul Institutului Francez din România și consilier de Cooperare și Acțiune Culturală al Ambasadei Franței de la București, Christophe Gigaudaut, directorul delegat al Institutului Francez din Timișoara, Cyrille Fierobe, și reprezentanții sectorului independent: Nicoleta Ciocov, vicepreședinte Pelicula Culturală, Richard Marius Ilie, vicepreședinte Marele Ecran, Florin Iepan, președinte Documentor, şi Cristina Docea, președinte Asociația Română a Filmului Independent (TimiShort).

Pașii care vor succeda declarația de intenție vor fi semnarea unui protocol de colaborare detaliat, în care vor fi stabilite atribuțiile părților implicate și calendarul etapelor, realizarea proiectului de fezabilitate și a celui de arhitectură de către Compania Groupama, donarea proiectului și a documentației tehnice către Primăria Timișoara, demararea lucrărilor și punerea pietrei de temelie, moment care va fi marcat printr-o ceremonie simbolică în cadrul sezonul Franța-România, marcat în perioada 22 aprilie – 14 iulie 2019), inaugurarea cinematografului urmând să aibă loc cel târziu în anul 2021.

Print Friendly, PDF & Email