La Timişoara a început Festivalul Dramaturgiei Românești

Ada Hausvater si Nicolae RobuLa Timişoara a început, în seara de 14 mai, Festivalul Dramaturgiei Românești – Festivalul European al Spectacolului 2014, singurul festival de gen din România care acordă atenție spectacolului de teatru pe text românesc, fie contemporan, fie clasic, cum îl caracterizează organizatorii. Acest eveniment teatral major al orașului a debutat în forță, cu trei spectacole.

 

A început cu “A fost odată la Timișoara”

Miercuri, 14 mai, a început la Timişoara Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR). Evenimentul a fost inaugurat de către managerul Naționalului timișorean, Ada Hausvater, şi de primarul oraşului Timişoara, Nicolae Robu. Momentul festiv, organizat la Sala 2, s-a făcut în faţa unei săli pline.

„FEST-FDR este singurul festival din România care acordă atât de multă atenție spectacolului de teatru pe text românesc, fie contemporan, fie clasic. Se procedează pe ceea ce înseamnă direcție astăzi în formele artelor spectacolului. Ani de zile, festivalul a girat generații tinere, care acum sunt mature și poartă în toată lumea semnul României de succes. Aceste spectacole ne dau foarte multe motive să fim mândri de ceea ce se întâmplă în cultura acestei țări. (…) Acest festival intră sub egida Asociației Timişoara Capitală Culturală. În 2010, aici, în această sală, în ziua în care a fost inaugurată această sală (Sala 2 – n.r.), s-a lansat ideea că Timișoara ar putea deveni Capitală Culturală Europeană. primarul Gheorghe Ciuhandu declara acest lucru la vremea respectivă. Într-un an, Teatrul Național și-a asumat rolul de pol și a reunit toate aceste energiile; în această sală ne-am întâlnit de fiecare dată, până când Teatrul Național a finalizat actele Asociației Timișoara Capitală Culturală. Festivalul intră așadar sub egida proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană”, a spus Ada Hausvater, managerul Teatrului Național Timișoara.

Spectacol A fost odata la Timisoara 3Prezent la deschiderea Festivalului, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a spus că pentru el este o bucurie faptul că în orașul de pe Bega are loc un eveniment de o asemenea amploare. Amintim că, pe lângă prima secțiune, care are loc până duminică, 18 mai, și care cuprinde exclusiv spectacole ale unor trupe românești, 15 la număr, în luna iunie festivalul aduce 18 spectacole care se vor desfășura în toate spațiile, foarte multe  urmând să aibă loc în Piața Victoriei.

Mă bucur enorm că Timișoara este gazda unui asemenea festival, de o asemenea anvergură. Cred că un oraș ca Timișoara trebuie să își asume responsabilitatea găzduirii unor astfel de evenimente culturale. Vă mulțumesc tuturor pentru efortul organizatoric și vă asigur în continuare de tot sprijinul Primăriei municipiului Timișoara. (…) Am suplimentat cu plăcere bugetul pentru cultură, substanțial, lucru care se întâmplă de câțiva ani încoace, și cred că Tmișoarei i se cuvine un buget substanțial pentru cultură. Niciodată nu e destul, desigur, trebuie să ne ocupăm și de modernizarea orașului, și o facem, dar, oricât de grele ar fi vremurile, nu avem voie să uităm de aceste domenii care țin mai mult de sufletul nostru”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Piesa A fost odată la Timișoara, de Peter Kerek, a deschis, la Sala 2,  FEST- FDR 2014, seara continuând cu alte două spectacole de excepție: Nu ne-am născut în locul potrivit, de Alice Monica Marinescu și David Schwartz. Prima zi a Festivalului s-a încheiat cu Solitaritate, o radiografie acidă a societății românești actuale, un spectacol de Gianina Cărbunariu.

Festivalul Dramaturgiei Românești – Festivalul European al Spectacolului 2014, parte integrantă a proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană, este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Consiliului Local și al Primăriei Timișoara, precum și al Institutului Cultural Român și UNITER.

 

Un program inspirat

Public spectatorFEST continuă joi, 15, şi vineri, 16 mai, cu spectacole din Bucureşti, Cluj şi Târgu Mureş. Astfel, joi sunt programate spectacolele: Green Hours! Best of. show teatral site-specific serial de Maria Manolescu şi Peca Ştefan, în regia Andreeei Vălean (dramAcum şi Teatrul Luni de la GreenHours Bucureşti), Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija (Teatrul Naţional din Cluj) şi Tipografic majuscul, un spectacol de Gianina Cărbunariu (Teatrul Odeon Bucureşti).

Green Hours!  Un serial de teatru site-specific e un spectacol din trei episoade creat de dramAcum între ianuarie și martie 2013, ca intervenție culturală clandestină, cu scopul de a sprijini cel mai longeviv spațiu teatral independent din România, Green Hours 22 jazz cafe, în timp ce locația era închisă în urma unei încercări de preluare de către mafia barurilor din București.

Sanziana si pepeleaCu Sânziana şi Pepelea, spectacolul semnat de Alexandru Dabija, redescoperim copilăria teatrului românesc, acea naivitate hazlie, jucăuşă, care grăieşte însă multe adevăruri despre firea românească valabile şi astăzi; un text foarte teatral, cu potenţialităţi scenice, de joc…

Spectacolul Geaninei Cărbunariu, Tipografic majuscul, aduce în prim plan un caz din arhivele Securităţii: Mugur Călinescu, elevul de 17 ani din Botoşani, ale cărui înscrisuri cu creta făcute timp de un an pe pereţii clădirilor din oraş au pus în alertă organele de poliţie.

Vineri, 16 mai, sunt programate următoarele spectacole: Carpathian Garden, un spectacol de Radu Iacoban (Godot Café-Teatru Bucureşti); Bucharest Calling de Peca Ştefan, regia Andi Gherghe (Studio Yorick Târgu-Mureş); Punct triplu, un spectacol de Bogdan Georgescu (Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu” şi Colectiv A Cluj) şi performence-ul Moment poetic (Stand-up comedy – Dragoş Pop, Cluj)

O comedie tăioasă realizată de doi actori – Tudor Aaron Istodor și Radu Iacoban – Carpathian Garden însumează 80 de minute de format TV transpuse scenic, un „act comic social” susținut de personaje contemporane delicioase.

Bucharest calling este povestea unor tineri însingurați pe care soarta îi aduce împreună în diferite împrejurări, într-o zi de vară foarte călduroasă, în București. Andrei, încearcă s-o uite pe fosta soţie, care s-a sinucis, Katia îşi îngrijește mama imobilizată la pat şi îşi doreşte moartea acesteia, Iulia (sora Katiei), o prostituată, visează la o carieră actoricească în America, Pall Mall (alias Cosmin) este proxenetul ei, iar Alex (fratele lui Andrei) se străduieşte să-şi păstreze poziţia de moderator al unui radio show.

În punct triplu, autorul Bogdan Georgescu documentează şi apoi ficţionează sinuciderea unui clujean, într-o iarnă, în Lacul Tarniţa, împreună cu propriii copii. Piesa, cu structură fragmentară, îi dă prilej autorului, deopotrivă şi regizor al spectacolului, să jongleze cu puncte de vedere despre cele întâmplate şi despre conjunctura generală care determină astfel de acte, exprimate scenic într-un  spectacol minimalist.

Print Friendly, PDF & Email