Avem un nivel de corupţie care stârneşte îngrijorări la nivel de strategii de securitate. Avem confirmarea oficială a presiunilor făcute asupra Justiţiei. Avem dovezi că vârful Puterii nu este, de facto, nici aliat în lupta împotriva marii corupţii, nici garant al independenţei Justiţiei. Şi mai avem perspectiva unei noi alianţe guvernamentale şi a unei noi majorităţi parlamentare, care e de natură să dea emoţii, date fiind precedentele U.D.M.R. în combaterea anticorupţiei.

Pe 4 martie, premierul Victor Ponta a mers în Parlament cu un Guvern în care a fost invitată şi U.D.M.R., conştientă că va juca rolul “limbii cântarului”. Dl Ponta a cerut, însă, Parlamentului doar votul pentru o nouă compoziţie a Cabinetului, nu şi pentru un nou program de guvernare. Cum e greu de crezut că U.D.M.R. nu vine cu nicio pretenţie care să fi trebuit înscrisă în programul de guvernare, opacitatea în privinţa noilor planuri trădează fie pretenţii nerezonabile, fie doar dorinţa premierului de a evita să ajungă la Preşedinţie pentru votul de investitură. Lipsa de transparenţă este, însă, de natură să nască suspiciuni.

În ultimii ani, U.D.M.R. s-a remarcat prin măsuri îndreptate împotriva anticorupţiei. În 2005, s-a opus, în Guvern, declaraţiilor de avere detaliate şi publice. Un an mai târziu, tot în Guvern, s-a opus adoptării Legii ANI. În acelaşi an, în Parlament, a pus umărul la respingerea ordonanţei de înfiinţare a D.N.A.. Tot U.D.M.R. s-a opus remanierii vreunuia dintre miniştrii săi. Apoi, a vrut conflictul de interese dezincriminat de facto şi a mai vrut ca demnitarii să fie eliminaţi din categoria celor care răspund pentru infracţiuni de serviciu. Tot de la U.D.M.R. a plecat un proiect ce urmărea introducerea pe lista lustrabililor a unei întregi categorii profesionale: procurorii. O lege cu dedicaţie, care urmărea doar să lovească în Monica Macovei, apărătorul constant al anticorupţiei.

Îngrijorător este faptul că o eventuală pretenţie a U.D.M.R. de a pune piedici, direct sau indirect, luptei anticorupţie ar avea teren fertil. Departamentul de Stat al SUA atrage atenţia, în raportul pe 2013, privind drepturile omului, că în România – unde corupţia la nivel guvernamental a rămas o problemă larg răspândită –, au existat încercări continue ale unor figuri politice de a compromite independenţa Justiţiei. Imixtiuni in crescendo în treburile Justiţiei confirmau, la bilanţul D.N.A. pe 2013, atât procurorul general al D.N.A., Laura Kovesi, cât şi preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, care a vorbit şi despre o extindere a corupţiei devenite, pentru unii, “un stil de viaţă, o mentalitate”. La rândul lui, directorul SRI, George Maior, a atenţionat asupra pericolului pe care îl reprezintă corupţia la adresa securităţii naţionale, avertizând asupra sistemelor “profund corupte” care au dus la revolte ale populaţiilor. Premierul Victor Ponta, prezent şi el la bilanţul D.N.A., nu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de dimensiunea la care a ajuns corupţia instituţionalizată. Nici nu s-a simţit dator să ia distanţă faţă de declaraţiile făcute, cu doar câteva ore înainte, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Mirel Palada, care acuzase D.N.A. că face poliţie politică. A ţinut doar să atragă atenţia D.N.A. că nu mai vrea scurgeri de informaţii în presă – poate, nu întâmplător, dacă ne raportăm la dosarul A.S.F. – şi să spună că-şi doreşte ca arestările preventive să fie excepţii.

O atitudine care a ridicat semne de întrebare a avut şi în primăvara anului trecut, la numirea în funcţie a noii conduceri a Parchetului Public. După ce dăduse asigurări că nu “va mai comenta” din funcţia publică activitatea Parchetului, a ţinut să-şi acorde lui însuşi o derogare. Şi să pună punctul pe „i”: „Nu vreau să mai văd, ca anul trecut (în 2012 – n.r.), scene din anii ‘50, cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au încălcat legea şi trebuie să răspundă”. Un mesaj inechivoc. De altfel, ne-am obişnuit în ultimii doi ani cu asalturi asupra Justiţiei, din partea primului-ministru. Anul trecut, de exemplu, în decurs de doar două luni, a avut cinci astfel de intervenţii.

Recapitulând, avem un nivel de corupţie ce stârneşte îngrijorări la nivel de strategii de securitate. Avem confirmarea oficială a presiunilor făcute asupra Justiţiei. Avem dovezi că vârful Puterii nu este, de facto, nici aliat în lupta împotriva marii corupţii, nici garant al independenţei Justiţiei. Şi mai avem perspectiva unei noi alianţe guvernamentale şi a unei noi majorităţi parlamentare care, date fiind precedentele U.D.M.R. în combaterea anticorupţiei, e de natură să dea emoţii. E riscant să fim puşi în situaţia ca dl Ponta, disperat să-şi facă o majoritate, să aleagă dacă vrea ca noi să trăim “în republica-puşcărie a lui Macovei sau în republica mea, care respectă drepturile omului”, cum spunea, prin 2011, senatorul U.D.M.R. Frunda Gyorgy. Pentru că una reprezintă drepturile omului în viziunea Ambasadei SUA la Bucureşti, de exemplu, şi alta, am văzut, în viziunea unor lideri ai U.D.M.R.