Amintirile neplăcute pot fi şterse cu ajutorul curentului electric

Terapie cu socuri electriceAmintirile neplăcute pot fi şterse din memorie cu ajutorul terapiei electroconvulsive, potrivit unui studiu realizat recent de o echipă de cercetători olandezi.

 

Autorii studiului consideră că descoperirea lor ar putea conduce la dezvoltarea unor tratamente noi pentru o serie de afecţiuni, precum stresul posttraumatic, informează dailymail.co.uk, sursă citată de Mediafax. Deşi controversată şi utilizată de multe decenii, terapia electroconvulsivă (ECT) este în continuare folosită cu regularitate pentru a trata cazurile de depresie severă. Metoda implică trecerea unui flux electric prin creier, cu scopul de a induce o convulsie cerebrală, pentru a atenua depresia. ECT este administrată sub anestezie generală, iar pacientului îi sunt administrate substanţe cu rol de relaxare a muşchilor, pentru ca trupul să nu fie cuprins de convulsii în timpul tratamentului.

Nimeni nu cunoaşte cu certitudine motivul exact pentru care această terapie funcţionează şi există mai multe teorii care încearcă să explice fenomenul.

Anumiţi specialişti cred că această terapie atenuează simptomele neplăcute prin modificarea tiparului de circulaţie a sângelui prin creier, în timp ce alţi experţi sunt de părere că metoda este eficientă deoarece eliberează anumite substanţe chimice la nivelul creierului. Studii recente au sugerat, totodată, că aceasta poate să stimuleze creşterea de noi celule şi apariţia unor noi reţele neuronale în anumite zone ale creierului.

Cercetătorii de la Universitatea Radboud din oraşul olandez Nijmegen au folosit ECT pentru a ţinti anumite amintiri, cu scopul de a le şterge. Ei au realizat acest studiu pe pacienţi care au fost deja trataţi contra depresiei prin şedinţe de ECT. Participanţilor le-au fost arătate două cartonaşe cu imagini, iar fiecare dintre ele spunea o poveste neplăcută. Voluntarilor le-a fost arătat apoi doar unul dintre cartonaşe, după o săptămână, chiar înainte de o nouă şedinţă de ECT – care a reactivat amintirea legată de acea poveste. La o zi după şedinţa de ECT, savanţii olandezi au descoperit că pacienţii au uitat povestea asociată acelui cartonaş, dar îşi aminteau foarte bine povestea asociată celui de-al doilea cartonaş.

Autorii studiului cred că descoperirea lor ar putea conduce la dezvoltarea unor noi tratamente contra stresului posttraumatic sau ar putea fi folosită pentru a şterge amintirile deprimante. Ei recunosc totuşi faptul că studiul lor a fost realizat pe amintiri create în mod artificial şi că amintirile reale ar putea fi mult mai greu de şters.

Print Friendly, PDF & Email