Un şofer care a fugit de la locul accidentului, după ce a accidentat pe trotuar o femeie, a fost condamnat în primă instanţă.
Magistraţi de la Judecătoria Lugoj l-au condamnat, în primă instanţă, pe Faur Alin, la patru ani de închisoare.
În 2 iunie 2013, lugojeanul Faur Alin, în vârstă de 28 de ani, a accidentat grav o femeie, pe trotuar, după care a fugit. Accidentul a fost surprins, însă, de o cameră de luat vederi din zonă, iar din imagini se vede cum conducătorul auto împreună cu patru pasageri care îl însoţeau au ieşit din maşină şi au abandonat victima, care rămăsese inconştientă pe trotuar.
La câteva zile după accident, şoferul a fost arestat, fiind trimis în judecată la sfârşitul lunii august a anului trecut. Potrivit Poliţiei, tânărul conducea fără permis şi în stare de ebrietate.
După accident, femeia lovită a fost internată în spital, cu răni severe la cap şi la piciorul drept, fiind supusă la mai multe operaţii dificile. Maria Râciu a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale faţă de 25 de zile, cât se estimaseră iniţial. După accident, femeia a fost internată în spital, cu răni severe la cap şi la piciorul drept. „Numărul zilelor de îngrijiri medicale – 60 după cum a stabilit expertiza în cazul de faţă – şi eventuale infirmităţi constatate sunt circumstanţe care, potrivit Codului Penal, fac diferenţa între o pedeapsă mai blândă, de maximum trei luni de închisoare, şi una mai aspră, de până la doi ani închisoare, pentru vătămare corporală gravă, din culpă”, declara, atunci, avocatul Catalin Vlad.
Potrivit avocaţilor, după finalizarea procesului penal, victima se va constitui parte civilă şi va cere de la autorul accidentului şi de la firma de asigurare la care maşina acestuia avea poliţa RCA, daune morale şi despăgubiri pentru cheltuielile medicale şi de recuperare.
Ultimele comentarii