„Reforma învățământului superior se va sprijini, în viziunea noii Legi a învățământului universitar, pe o finanțare superioară a dezvoltării universităților, afirmă deputatul PNL Marilen Pirtea.
„Cum orice strategie de dezvoltare nu se poate aplica fără finanțare corespunzătoare, pentru reforma universitară s-a prevăzut, în proiectul noii Legi a educației, o majorare de peste 40 de procente a bugetelor Ministerului Educației destinate universităților”, declară deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, președintele Comisiei de Educație și Cercetare a PNL.
Potrivit acestuia, în condițiile promulgării noii legi în timp util, creșterea de buget va fi de peste două miliarde de lei, chiar din 2023: „Noua lege prevede ca universitățile să beneficieze de o creștere a finanțării la un nivel de minimum 300 de lei pe student bugetat, echivalând cu o creștere de 50% față de actualele baze de calcul în finanțarea oferită de minister, în funcție de capacitatea managerială și de performanțele universitare, așezate pe o grilă transparentă de evaluare unitară la nivelul întregii țări.”
Marilen Pirtea mai spune că este prevazută şi opțiunea ca universitățile să își afirme o mai mare autonomie, din perspectivă financiară, prin care comunitățile academice își vor realiza planurile strategice de participare la proiecte internaționale, atragerea de studenți din alte ţări, dezvoltarea de centre de cercetare pilot sau completarea infrastructurii de campus universitar.
„Înregistrăm în această perioadă propuneri și observații pentru completarea noilor proiecte de legi din pachetul pentru reforma educației, deschis dezbaterii publice de către Ministerul Educației. În calitate de președinte al Comisiei de Educație și Cercetare din PNL, îi invit pe toți cei interesați, cadre profesorale, elevi și studenți, cercetători, să ne transmită obsevațiile lor, legate de pachetul legislativ pentru învățământul preuniversitar, cât și de cel legat de învățământul superior. Ne bazăm pe observațiile tuturor celor interesați”, arată președintele Comisiei de Educație și Cercetare din PNL, Marilen Gabriel Pirtea.
Pentru o comunicare eficientă în acest proces de consultare, anunţă el, PNL a lansat o platformă online, pentru comunicare interactivă, care se poate accesa la adresa Legile-educatiei.pnl.ro.
Ultimele comentarii