Deputat PNL Marilen Pirtea: „PSD s-a apucat de reglementat inocența copiilor”

Proiectul de lege privind interzicerea cursurilor de educație sexuală în învățământul preșcolar, primar și gimnazial, fără acordul scris al părinților, reprezintă o manifestare iresponsabilă față sănătatea publică și cea a copiilor, este de părere deputatul Marilen Gabriel Pirtea. Proiectul a trecut de Senat ca urmare a depășirii termenului de adoptare, iar acum se află la Camera Deputaților.

 

Ni se întâmplă tot mai des să rămânem complet uluiți în fața inepțiilor care ies din rândul pesediștilor, sub formă de legi. După ce au terminat cu salariile, s-au pus pe reglementat inocența copiilor. Încă o lege absurdă, scrisă fără niciun considerent față de importanța educației sexuale în școli la nivel de individ, dar și la nivel colectiv”, declaă deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, președintele Comisiei pentru educație a PNL.

Acesta mai spune că îi este greu să înțeleagă de ce într-o țară în care, conform Eurostat, în 2013, 15,6% dintre nou-născuți aveau mame adolescente, „cifre care ne situează pe primul loc în UE”, se scriu legi care ne trag mult înapoi.

Marilen Pirtea afirmă că încă de la expunerea de motive se poate observa că legea a fost scrisă fără un studiu prealabil şi fără a se ține cont de realitatea în care trăim: „De exemplu, datele înregistrate pentru anul 2013 de către Organizația Mondială a Sănătății arată că un milion de români sufereau de o infecție cu transmitere sexuală. S-a întrebat cineva care este nivelul de educație al părinților care ar trebui să decidă ce să învețe copiii lor? Și-a pus cineva problema costurilor pe care le implică tratarea bolilor cu transmitere sexuală pe următorii 20 de ani după aplicarea legii propuse? Sunt întrebări retorice. Ne puteam da seama din expunerea de motive că inițiativa nu este susținută de realitatea în care trăim. În schimb, propun ca în Parlament să milităm pentru întărirea educației sexuale în școli, prin definirea cât mai clară a unor deziderate pe termen mediu și lung, de reducere a cazurilor de adolescente mame și de reducerea a incidenței bolilor specifice.”

În plus, deputatul liberal susţine că expunerea de motive depusă odată cu proiectul de lege ar conține elemente homofobe, iar autoritățile și organismele statului ar trebui să ia poziție față de această situație. Marilen Pirtea face un apel către parlamentarii de la toate formațiunile politice să ia în serios această problemă și să respingă inițiativa legislativă, astfel încât să demonstreze responsabilitate față de cei are i-au trimis prin vot în aceste poziții.

Print Friendly, PDF & Email