Marilen Pirtea: „În selecția viitorilor membri ai CNADTCU trebuie implicați specialiști din universităţile clasate foarte bine în topurile internaționale”

Marilen Pirtea Foto radio TimisoaraNotorietatea, credibilitatea și autoritatea academică a Consorțiului Universitaria pot fi folosite pentru a reforma în mod real învățământul superior din România, apreciază Marilen Pirtea, preşedinte al Consorţiului Universitar. Consorţiu care domină prezența universităților românești în ierarhiile mondiale.

        

Clasamentele internaționale din ultimii cinci ani relevă, pe lângă poziționarea la nivel mondial, o ierarhie națională a instituțiilor de învățământ superior, prezența românească fiind dominată de universitățile care formează Consorțiul Universitaria. Printre acestea, şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Întrucât în această perioadă se discută intens despre reorganizarea Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Marilen Pirtea, rector al UVT şi preşedinte al Consorţiului Universitaria, apreciază că în selecția viitorilor membri ai comisiilor de specialitate trebuie implicați specialiști din instituțiile de învățământ superior clasate foarte bine în topurile internaționale. „Astfel, CNATDCU va beneficia în mod direct de experți care provin din universități cu reputație academică ridicată, cu un prestigiu semnificativ în rândul angajatorilor, cu vizibilitate însemnată”, argumentează prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Cum reputația academică nu este consistentă atunci când se face referire la momente punctuale sau la situații conjuncturale, preşedintele Consorţiului Universitaria supune atenției publice rezultatele și pozițiile universităților românești în clasamentele și ierarhiile internaționale din ultimii cinci ani, acolo unde universitățile membre ale Consorțiului s-au situat în mod constant pe poziții onorante. „Menționăm totodată că perioada la care facem referire este una în care, în ciuda faptului că avea obligația legală de a face propriile clasificări și ierarhizări, ministerul de resort nu a întreprins nicio inițiativă în acest sens”, mai spune Marilen Pirtea.

Consorțiul Universitaria reunește cinci dintre cele mai prestigioase universități din România: Academia de Studii Economice din București, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, şi Universitatea de Vest din Timișoara.

În 2016, singurele universități românești prezente în top 500 „QS World University Rankings by Subject”, transmite rectorul UVT, sunt cele care formează Consorțiul Universitaria. De asemenea, „Times Higher Education World University Rankings” arată că primele universități aflate în top sunt, de asemenea, membre ale Consorțiului. „Din cele șase universități românești prezente în ediția din acest an a «University Ranking by Academic Performance» – Universitatea Bucureşti, Universitatea «Babeş Bolyai», UVT, Universitatea Politehnica București, Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila», București – patru sunt din Consorțiu”, anunţă Marilen Pirtea. Adăugând că o situație similară o întâlnim în „Ranking Web of Universities”, unde din șapte universități prezente în top – Universitatea Bucureşti, UAIC, Universitatea  „Babeş Bolyai”, UVT, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iași, şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca –, patru sunt membre ale Consorțiului.

În anii trrecuţi, mai spune Marilen Pirtea, singurele universități românești cuprinse în mai multe ierarhii mondiale au fost tot universităţile membre ale Consorţiului Universitaria.

 

Print Friendly, PDF & Email