Consiliul Local al Municipiului Timișoara a aprobat, astăzi, proiectul de hotărâre privind Studiul de Prefezabilitate pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviară Reșița Nord -Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița frontieră.
Viteza maximă de circulație pe acest tronson este, în momentul de faţă, de 80 km/h pentru trenurile de călători și 60 km/h pentru trenurile de marfă.
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, numeşte modernizarea căii ferate Timișoara – Reșița un proiect-cheie pentru conectarea Banatului de șes cu Banatul de munte, proiect în care Municipalitatea are ca parteneri Consiliile Județene Caraș Severin și Timiș. “Proiectul se încadrează în viziunea noastră de a dezvolta serviciul de tren urban/metropolitan în zona urbană funcțională Timișoara. Lucrăm cu o echipă de experți internaționali pentru care avem asigurat suportul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare”, mai spune Dominic Fritz.
Studiul de prefezabilitate cuprinde trei scenarii pentru tronsonul Timișoara – Stamora Moravița – Frontieră și patru scenarii pentru tronsonul Reșița Nord – Voiteni, din care două sunt propuse spre o analiză mai detaliată în cadrul studiului de fezabilitate, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoaara. Potrivit acestora, în următoarea etapă, cea a studiului de fezabilitate se vor analiza următoarele variante:
Pentru traseul Timișoara Nord – Stamora Moravița – Frontieră
Reabilitarea/modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 120 km/h pentru trenurile de călători și 80 km/h pentru trenurile de marfă. Un scenario care presupune îmbunătățirea infrastructurii/suprastructurii existente, pentru sporirea vitezei de circulație până la 120 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 80 km/h pentru trenurile de marfă, păstrând pe cât posibil aliniamentele existente. Conform acestui scenariu, se prevede o viteză de până la 120 km/h pe o distanță de cca. 90% din traseu și fără modificări majore ale traseului existent.
2Reabilitarea/modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă. Acest scenariu presupune îmbunătățirea infrastructurii/suprastructurii existente, pentru sporirea vitezei de circulație până la 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă, de-a lungul întregului tronson, cu excepția primilor cca. 6,50 km identificați la ieșirea din stația CF Timișoara Nord, în interiorul zonelor urbane. Conform acestui scenariu, se prevede o viteză de până la 160 km/h pe o distanță de cca. 90% din traseu.
Pentru traseul Reșița Nord – Voiteni
Reabilitarea/modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 120 km/h pentru trenurile de călători și 80 km/h pentru trenurile de marfă – 60%. Acest scenariu presupune îmbunătățirea infrastructurii/suprastructurii existente, pentru sporirea vitezei de circulație până la 120 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 80 km/h pentru trenurile de marfă, păstrând pe cât posibil aliniamentele existente. Conform acestui scenariu, se prevede o viteză de până la 120 km/h pe o distanță de aproximativ 60% din traseu și fără modificări majore ale traseului existent.
Reabilitarea/modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 120 km/h pentru trenurile de călători și 80 km/h pentru trenurile de marfă – 75%. Conform acestui scenariu, se prevede o viteză de până la 120 km/h pe o distanță de aproximativ 75% din traseu și fără modificări majore ale traseului existent, cu excepția tronsoanelor compuse din aliniamente și curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru viteza de 120 km/h.
Proiectul pentru linia de cale ferată de pe traseul Reșița Nord – Voiteni se va realiza în două faze. Prima vizează reînnoirea liniei de cale ferată, finanțare cuprinsă în cadrul programului Planul Național de Redresare și Reziliență PNRR, iar a doua – modernizarea liniei de cale ferată, care se va finanța din orice alt program de finanțare, din ciclul financiar 2021 -2027, buget de stat sau alte surse de finanțare legal constituite.
Obiectivul de investiții este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul Tranziția spre o economie verde, Componenta 4 – Transport sustenabil, Modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare, mai spun oficialii Primăriei Timişoara.
Ultimele comentarii