Poliţia Locală a dat primele amenzi pentru şoferii de maşini de mare tonaj care nu au plătit taxa de tranzit. Nu au fost mulţi şi toţi au spus că nu au observat indicatoarele în momentul pătrunderii în zona în care circulaţia le este interzisă.
Poliţiştii locali de la Serviciul Circulaţie Rutieră au efectuat zilele trecute verificări cu privire la respectarea prevederilor hotărârii de consiliu local referitoare la taxa de tranzit care trebuie achitată de către conducătorii autovehiculelor de mare tonaj care tranzitează Timişoara. În urma controalelor au fost aplicate patru sancţiuni. Conducătorii auto au motivat că nu au observat indicatoarele în momentul pătrunderii în zona în care circulaţia le este interzisă.
Noua taxă de tranzit îi vizează exclusiv pe transportatorii cu vehicule de transport marfă mai grele de 7,5 tone care tranzitează oraşul pe traseul strada Gheorghe Adam (de la intersecţia cu Calea Dorobanţilor) – strada Avram Imbroane – strada Aristide Demetriade – strada Divizia 9 Cavalerie – strada Amurgului şi retur. Aceştia vor fi obligaţi să achite taxa de 200 de lei pentru fiecare tranzitare, în cazul în care nu decid să opteze pentru o variantă ocolitoare. Care, pentru acest traseu, este specificată chiar în textul hotărârii de Consiliu Local ca fiind următoarea: Calea Dorobanţilor (de la intersecţia cu strada Gheorghe Adam) – DN 6 km 550+060 – centura de nord a Timişoarei – Calea Aradului (până la intersecţia cu strada Amurgului) şi retur.
Taxa nu le va fi aplicată, în schimb, acelor transportatori care nu au la dispoziţie nicio rută ocolitoare, fiind constrânşi, din acest motiv, să străbată oraşul.
Hotărârea de Consiliu Local aprobată în 16 decembrie 2013 precizează că „tranzitul reprezintă trecerea vehiculelor care transportă marfă pe teritoriul municipiului Timişoara fără alte staţionări decât cele strict necesare pentru schimbarea direcţiei. Nu sunt în tranzit vehiculele care aduc/preiau marfă în/din municipiul Timişoara”.
Taxa de tranzit poate fi achitată online, accesând site-ul Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara sau la casieria Direcţiei Fiscale. Dovada achitării taxei online trebuie să se afle în posesia conducătorului auto şi trebuie să conţină, în mod obligatoriu, specificate numărul de înmatriculare al vehiculului sau al ansamblului de vehicule, precum şi perioada pentru care a fost achitată taxa de tranzit.
Potrivit prevederilor hotărârii de Consiliu Local, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 2.500 de lei tranzitarea Timişoarei fără achitarea taxei. Sarcina constatării contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute le revine agenţilor Poliţiei Rutiere, agenţilor Direcţiei Poliţiei Locale, precum şi personalului Biroului Transport şi Compartimentului Siguranţa Circulaţiei din cadrul Serviciului Transport şi Siguranţa Circulaţiei a Direcţiei Tehnice din Primăria Timişoara.
Această hotărâre nu anulează prevederile deciziilor anterioare ale Consiliului Local referitoare la restricţiile impuse şi la reglementarea circulaţiei în funcţie de anumite intervale orare, pentru autovehiculele cu tonaj mai mare de 3,5 tone.
Ultimele comentarii