Aparate performante de radioterapie și investigații, în valoare de aproximativ 7 milioane euro, au ajuns recent în dotarea Spitalul Municipal Timişoara. De asemeneam buncărul care găzduiește unul din cele mai noi aparate de radioterapie, un accelerator pentru tratamentul cancerului, ridicat lângă Spitalul Municipal, este aproape finalizat, anunţă primarul Dominic Fritz.
„Sute de timișoreni fac naveta în alte orașe pentru a se trata de cancer, în momente dramatice pentru ei și familiile lor. Prin investițiile pe care le facem în sistemul sanitar vrem să le oferim condițiile medicale necesare pentru un tratament performant aici, acasă, în Timișoara”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz, după ce a vizitat Spitalul Municipal Timişoara
Acesta anunţă că este aproape gata buncărul ridicat lângă Spitalul Municipal, care găzduiește unul din cele mai noi aparate de radioterapie, un accelerator pentru tratamentul cancerului, dar și un nou computer tomograf. Investiţia în construcţia buncărului, de aproximativ 2,5 milioane de lei, este suportată de Primăria Timișoara. Tot Municipalitatea finanţează şi reabilitarea uneia dintre clădirile mai vechi ale Spitalului Municipal, unde este instalat cel de-al doilea aparat de radioterapie.
„Sunt aparate performante de radioterapie și investigații, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, achiziționate în parteneriat cu Ministerul Sănătății, printr-un program al Băncii Mondiale. Va rămâne în funcțiune și vechiul aparat, care are peste 20 de ani, dar încă poate fi util în tratarea anumitor forme de cancer”, mai spune Dominic Fritz.
Acesta s-a întâlnit ieri cu doctorii de la Spitalul Municipal, cu care a vorbit despre parteneriatul cu IFC, divizia de investiții în dezvoltare a Băncii Mondiale, pentru construcția unui nou Spital Municipal, în nordul Timișoarei. Acesta, declară edilul, urmează să fie ridicat între Aerodromul Utilitar și clădirea neterminată de mai bine de 20 de ani, care aparține Ministerului Sănătății, unde s-a intenţionat construirea unui nou spital municipal şi unde acum se dorește înființarea unui centru oncologic.
„Noul Spital Municipal va reuni într-un singur loc toate secțiile care acum sunt împrăștiate în diverse clădiri din oraș, multe dintre ele improprii pentru desfășurarea actului medical. Am demarat împreună cu IFC studiul de prefezabilitate necesar acestei investiții majore în sistemul de sănătate din municipiu, cea mai mare din ultimii 50 de ani”, anunţă edilul Timişoarei.
Ultimele comentarii